monitorulcj.ro Menu
Economie

PIB mai mare cu un procent în 2011

Produsul Intern Brut al României (PIB) ar putea creşte, în 2011, în medie, cu un punct procentual, în timp ce inflaţia s-ar putea opri la 4,7%, cu o marjă situată între 4% şi 5,5%, se arată în Raportul întocmit de către Societatea Academică Română. „Anul 2010 a fost unul greu de prognozat, însă ceea ce am spus anul trecut a ieşit bine. Ne aşteptăm la un an 2011 stabil, chiar în uşoară creştere. Efectele negative din 2010 au fost cauzate de faptul că anul trecut s-au luat decizii care trebuiau luate în 2009”, a afirmat Sorin Ioniţă, directorul de cercetare al SAR. Din Raportul SAR reiese faptul că, în 2011, PIB-ul României ar putea înregistra o creştere de 1%, în medie, în timp ce în cazul inflaţiei prognoza medie este de 4,7%. De asemenea, pe rata de schimb euro-leu, realizatorii studiului previzionează la finele anului 2011 un curs mediu de 4,2 lei pentru un euro, cu marje cuprinse între 4,1 şi 4,3 lei/euro. În ceea ce priveşte deficitul bugetar, sursa citată precizează că acesta va fi în 2011 în medie de 4,7% din PIB, iar rata şomajului s-ar putea opri la un procentaj de 7%.