monitorulcj.ro Menu
Economie

FMI dezminte la rândul lui orice acord între Grecia şi creditorii ei

FMI, ca şi Comisia Europeană, a dezminţit miercuri orice acord între Grecia şi creditorii ei internaţionali, în timp ce autorităţile de la Atena au declarat că au obţinut o amânare de doi ani pentru a-şi finaliza ajustarea bugetară, scrie Agerpres.

"Au fost progrese în ultimele zile, dar problemele nesoluţionate trebuie încă rezolvate înainte ca un acord complet să fie încheiat", a afirmat Fondul Monetar Internaţional într-un comunicat foarte scurt, citat de AFP. Anterior în timpul zilei, ministrul grec de finanţe Yannis Stournaras a anunţat un acord cu troica de creditori /FMI, UE, BCE/ asupra unui nou pachet de austeritate ce prevede 13,5 miliarde de euro de economii bugetare pe doi ani şi o amânare de doi ani pentru a însănătoşi conturile ţării. Acest acord condiţionează plata către Grecia a unei noi tranşe de ajutor de 31,5 miliarde de euro, blocată din iunie şi vitală pentru ţara ameninţată să rămână fără finanţare.

Comisia Europeană a fost prima care a dezminţit existenţa acestui acord, recunoscând că "progrese substanţiale" au fost realizate, dar adăugând că "problemele importante" trebuie încă rezolvate. În comunicatul său, FMI adaugă de asemenea că problema de finanţare a ţării ar urma să fie "discutată" între creditorii publici şi Grecia, fără ca totuşi să precizeze vreun termen.

Fondul susţine ca Grecia să obţină încă doi ani pentru a-şi reduce deficitul, în timp ce se îngrijorează că ar putea apărea o "gaură de finanţare" în această perioadă, aminteşte AFP.