monitorulcj.ro Menu
Economie

Adevărul despre eficienţa economiilor

O analiză a actualelor condiţii de piaţă, realizată de Capital.ro, arată că depozitele la bănci aduc câştiguri reale foarte mici sau inexistente, iar atunci când inflaţia creşte mai mult decât prognozează BNR, dobânzile devin real negative. Inflaţia înghite dobânda oferită de bănci şi face chiar ca sumele retrase la termen să fie, în realitate, mai mici decât cele depuse.

În multe cazuri, trebuie să vii cu bani de-acasă ca să îţi menţii economiile bancare la aceeaşi valoare reală. Spre exemplu, dacă deschizi un depozit pe trei luni la Unicredit, după ce sunt trase comisioanele de administrare cont și de retragere de numerar, ajungi să retragi mai puțini bani decât ai depus. Şi asta, fără să mai faci ajustarea cu rata inflației pentru a vedea valoarea reală a „câştigului“, în condiţiile unei dobânzi de 4,15% oferită de bancă. În momentul în care se face şi ajustarea cu rata inflaţiei, pierderea ajunge la aproape 100 de lei, dobânda nominală fiind de 43 de lei. În rest, la majoritatea băncilor comerciale, ajustarea cu inflația a economiilor bonificate cu dobânzi real negative arată că, acei 5.000 de lei investiți inițial în depozitul pe trei luni, ajung să valoreze mai puțin de atât, indiferent dacă dobânda băncii este de 4,15% sau 6,75%”, arată redactorii Capital.

O situaţie ceva mai bună, dar nu în toate cazurile, o au, potrivit analizei, depozitele constituite pe 12 luni, unde după ajustarea cu inflaţia, dacă vor fi respectate previziunile BNR, există şanse să retragi cam aceiaşi bani pe care i-ai depus acum.

Vezi aici lista băncilor de unde îţi retragi mai puţini bani decât ai depus:

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/marea-cacealma-a-depozitelor-bancare-174421.html