monitorulcj.ro Menu
Economie

BNR cumpără cu 680.000 euro cinci autoturisme

Banca Naţională a României (BNR) a achiziţionat de la UniCredit Leasing Fleet Management cinci autoturisme, în leasing operaţional, valoarea contractului ridicându-se la 3,1 milioane lei (680.000 euro), fără TVA, scrie Mediafax.

Contractul a fost atribuit la 12 septembrie prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Durata contractului finanţat din fonduri proprii va fi de patru ani de la data atribuirii.

BNR a primit trei oferte pentru acest contract, estimat iniţial la 3,44 milioane lei fără TVA.

Potrivit datelor prezentate în caietul de sarcini, maşinile trebuiau să fie de 4 sau 5 locuri, cu motorizare pe benzină şi puteri de 275 CP, respectiv 500 CP.