monitorulcj.ro Menu
Economie

Revelion: Cele mai scumpe oferte, epuizate

Cele mai scumpe locuri de la munte sunt în hotelurile construite pe vremea lui Ceauşescu, iar cazarea de Revelion în unele zone costă mai mult decât în capitalele europene, cererea fiind dublă faţă de capacitatea totală de aproximativ 4.000 de locuri, spune Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.

Burcea a menţionat că cele 4.000 de locuri de cazare din Poiana Braşov şi Valea Prahovei, unde Revelionul costă peste 500 de euro, au fost deja rezervate în totalitate.

„Sunt vreo 10-12 hoteluri de top la munte, şi ele cumulează cam 4.000 de locuri. Toate acestea, unde un loc de cazare costă, în medie, peste 500 de euro pentru un pachet de Revelion, s-au umplut deja. Este o singură dată pe an Revelionul, iar numărul de locuri este foarte mic faţă de cerere”, a spus Burcea.

El a afirmat că peste 80% dintre cei dispuşi să plătească pentru o cameră la munte mai mult de 500 de euro provin din Capitală. Potrivit lui Burcea, cheltuiala de persoană pentru aceşti turişti, incluzând hotelul şi banii de buzunar, depăşeşte 1.000 de euro pentru întregul sejur.

„Cu toate acestea, cererea depăşeşte oferta şi este de cel puţin două ori mai mare”, a mai spus şeful Paralela 45.