monitorulcj.ro Menu
Economie

Finanţiştii din zona noastră, cei mai pesimişti

Europa Centrală şi de Est (ECE) este regiunea cea mai pesimistă dintre cele şapte incluse în cel mai recent Studiu al ACCA şi IMA privind Condiţiile Economice Globale, care a inclus 2500 de profesionişti în domeniul finanţelor.

În prezent, 67% dintre finanţişti consideră că economia globală stagnează sau regresează. Analize suplimentare sugerează că această reducere recentă a încrederii se datorează aproape în întregime modificării fundamentelor în sectorul de afaceri – cum ar fi cererea, accesul la finanţare, plata promptă şi inflaţia – în raport cu sentimentele respondenţilor. La nivel global, reducerea s-a concentrat asupra economiei reale, întreprinderile mici şi mijlocii fiind cel mai grav afectate, se arată în studiu.

Încrederea în sectorul de afaceri în ECE nu şi-a revenit în cel de-al treilea trimestru, iar profesioniştii din domeniul finanţelor din această zonă au fost cel mai puţin încrezători din eşantionul selectat de ACCA / IMA, numai 10% dintre respondenţii din această regiune raportând creşteri ale nivelului de încredere, în raport cu 41% care au raportat reduceri ale acestuia.

Numai 16% dintre respondenţi au considerat că economia globală îşi revine, ceea ce transformă ECE în cea mai puţin optimistă regiune inclusă în studiu

La nivel global, raportul a evidenţiat menţinerea incertitudinii în regiunea Asia-Pacific, care încă resimte efectele crizei economice din China. China nu a fost sursa acestui pesimism, ci mai degrabă țările învecinate ei, care suferă nu numai în urma crizei economice din China, ci şi în urma revenirii lente a economiilor vestice, se precizază în studiu.