monitorulcj.ro Menu
Economie

Cea mai importantă fraudă financiară din istorie: Fratele lui Bernard Madoff, condamnat la zece ani de închisoare

Peter Madoff, fratele escrocului Bernard Madoff - găsit vinovat pentru comiterea celei mai importante fraude financiare din istorie, a fost condamnat joi la zece ani de închisoare pentru falsificarea conturilor fostei firme de investiţii a familiei, în cadrul căreia lucra.

Peter Madoff, în vârstă de 67 de ani, a pledat vinovat pentru complot vizând comiterea de fraude pe bursă pe când era contabil în cadrul afacerii lui Bernard Madoff.

În afară de condamnarea la zece ani de închisoare, el a fost condamnat la sancţiuni foarte stricte care îl privează de aproape tot ceea ce posedă.

"Peter Madoff era comisar de conturi, însărcinat să împiedice frauda. În schimb, el a făcut-o posibilă, facilitând escrocheria monumentală a fratelui său, Bernie, prin falsificarea de rapoarte de conformitate şi prin minţirea atât a autorităţilor în domeniul reglementării, cât şi a clienţilor", a declarat procurorul federal din Manhattan Preet Bharara, citat într-un comunicat.

"Deceniul pe care îl va petrece în închisoare şi confiscarea bunurilor pe care le deţine sunt doar un rezultat", a adăugat el.

Bernard Madoff, în vârstă de 72 de ani, a fost condamnat în 2009 la 150 de ani de închisoare pentru o escrocherie financiară evaluată la cel puţin 23 de miliarde de dolari şi cel mult 65 de miliarde de dolari, în funcnţie de includerea sau nu a dobânzilor.

El a realizat o escrocherie de tip "sistemul Ponzi", constând în oferirea unui nivel de 50% din investiţii în termen de 45 de zile unor depunători, banii ultimilor veniţi permiţând plătirea primilor. Sistemul s-a prăbuşit.