monitorulcj.ro Menu
Economie

Hibele afacerilor clujene: foarte îndatorate şi slab capitalizate

Deşi Clujul este poziţionat foarte bine faţă de media naţională în ceea ce priveşte numărul insolvenţelor înregistrate la o mie de firme, cu 38 de cazuri, adică aproape jumătate faţă de media pe ţară, indicatorii financiari ai firmelor rămase în lipsă de lichidităţi reprezintă un semnal de alarmă asupra dificultăţilor de finanţare cu care se confruntă companiile locale, potrivit unui studiu Coface.

Astfel, la categoria grad de capitalizare consemnăm un minus de 30 de procente, comparativ cu un plus de 36% la nivel naţional.  Nici ca grad de îndatorare nu stăm bine,  la nivel naţional fiind, în medie de 61%, în timp ce la nivelul judeţului Cluj acesta trece de 120%.

Situaţia nu trebuie să ne mire având în vedere că, durata de încasare a facturilor depăşeşte 200 de zile în cazul IMM-urilor, în timp ce întreprinderile mijlocii, mari şi foarte mari au o durată de recuperare de 110 zile.

Mai mult, insolvenţa este privită ca un refugiu de către companii. Dacă în anii trecuţi insolvenţele erau deschise de creditori pentru a încerca recuperarea creanţelor, anul 2012 a schimbat radical modalitatea în care firmele pun problema. „Companiile depun armele atunci când nu mai fac faţă şi văd insolvenţa ca instrument de protecţie”, a declarat Constantin Coman, country manager, Coface România, la conferinţa organizată cu prilejul deschiderii unui sediu local al companiei.

Şi bine, nu doar rău, dar prin comparaţie

Judeţul Cluj este unul dintre cele 4 judeţe (alături de Iaşi, Ilfov şi Brăila) şi Bucureşti, care, în anul 2012, au înregistrat peste patru firme nou înmatriculate la o firmă în insolvenţă.

Totodată, chiar dacă în anul trecut, în zona de N-V a ţării a fost deschisă procedura insolvenţei pentru aproape 4.000 de companii, reprezentând un procent de 16,30% din totalul firmelor active la nivel naţional, cu o medie de 70 de cazuri 1.000 de firme active, potrivit Coface, Clujul a ridicat mult regiunea. „Numărul ridicat al insolvenţelor al 1.000 de firme active din regiune, faţă de media naţională (57), este înregistrat în special din pricina judeţelor: Bistriţa-Năsăud, care înregistrează 134 de insolvenţe la 1.000 de firme active, Sălaj, care înregistrează 113 insolvenţe la 1.000 de firme active şi Satu-Mare, cu 103 insolvenţe la o mie de firme active”, arată în studiul furnizorului de servicii de managementul riscului.