monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujul va găzdui prima ediţie a Târgului de locuri de muncă “BESTEngineer”

Peste 25 de companii care oferă locuri de muncă pentru profesionişti în domenii inginereşti şi pentru absolvenţi de studii tehnice, în România şi în străinătate, vor participa la prima ediţie a Târgului "BESTEngineer", care se va desfăşura vineri şi sâmbătă, la Hotelul "Golden Tulip" din Cluj-Napoca.

”BESTEngineer” se adresează inginerilor cu experienţă, dar şi tinerilor celor care au absolvit sau care termină în acest an universităţi cu profil tehnic. Târgul pune la dispoziţia celor interesaţi şi posibilităţi de formare în învăţământul postuniversitar.

 

Pe parcursul celor două zile, companiile participante îşi vor prezenta poziţiile deschise pentru ingineri, iar aceştia vor avea prilejul să discute faţă în faţă cu angajatorii. Evenimentul este organizat de Avanz Fairs&Events.