monitorulcj.ro Menu
Economie

De azi, clujenii au Dedeman

Magazinul s-a deschis în această dimineaţă – pe strada Fabricii de Chibrituri 5-10, pe fosta platformă Tehnofrig –, iar clujenii pot deja să cumpere produsele Dedeman.

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, a inaugurat ieri, la Cluj-Napoca, primul magazin din planul de investiţii pentru anul 2011.

“Ne bucurăm să inaugurăm la Cluj primul magazin din acest an, într-un oraş cu un potenţial de piaţă ridicat, unul din cele mai atractive din România din punct de vedere al celor ce doresc să investească. Am convingerea că produsele şi serviciile noastre vor fi apreciate de clujeni încă de la inaugurare, aşa cum s-a întamplat peste tot unde am deschis centre comerciale Dedeman.”, a declarat Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, ieri, la inaugurarea magazinului din Cluj.

Primarul Sorin Apostu, prezent la inaugurare, a subliniat că deschiderea magazinului nu înseamnă doar locuri de muncă noi pentru Cluj ci şi dezvoltarea zonei oraşului unde se află Dedeman. “Sper ca Dedeman să nu însemne doar un singur magazin la Cluj şi sunt convins că aşa va fi”, a conchis Apostu.

 

Peste 45.000 de produse

Magazinul se află pe strada Fabricii de Chibrituri nr. 5-10, pe fosta platformă Tehnofrig.

Deschiderea noului magazin a presupus o investiţie de aproximativ 16 milioane euro. Are

o suprafaţă de vânzare de circa 16.000 mp şi 400 de locuri de parcare.

Potrivit reprezentanţilor companiei, magazinul pune la dispoziţia clienţilor peste 45.000 de produse, alături de servicii adiţionale şi soluţii de finanţare, care să îi ajute în construcţia şi amenajarea căminului visat, într-un timp cât mai scurt şi la un raport ideal calitate-preţ.

 

Gamă completă de amenajări interioare

Primul magazin Dedeman din Cluj-NapocaÎn oferta Dedeman, clujenii vor găsi materiale de bază în construcţii, gresie şi faianţă, instalaţii termice, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, mobilă, decoraţiuni interioare, electrocasnice şi electronice, utilaje, scule şi accesorii, produse pentru grădină. Multe din produse sunt în această perioadă la preţuri promoţionale.

Clienţii Dedeman vor beneficia şi de servicii adiţionale precum livrarea mărfurilor la domiciliu, soluţii de finanţare, consultanţă gratuită, service în garanţie şi postgaranţie pentru centrale termice şi scule electrice, proiectare băi şi bucătării, mixare vopsele, comenzi speciale, confecţionare perdele, retur produse. De exemplu, în interiorul magazinului, croitoresele vor realiza perdele la comanda clientului.

 

230 de angajaţi la Cluj

Magazinul Dedeman din Cluj are aproximativ 230 de angajaţi, consultanţi vânzări, referenţi relaţii clienţi, casieri, recepţioneri marfă, şoferi şi personal administrativ.

Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 360 milioane euro, mai mare cu 15% faţă de 2009 şi a fost realizată odată cu inagurarea a cinci noi magazine.

Dedeman deţine în prezent 22 de magazine, două centre logistice, parc auto propriu şi peste 45.000 de produse care acoperă 11 domenii.