monitorulcj.ro Menu
Economie

60% din taxele şi impozitele locale au fost achitate deja de clujeni

Până în 1 aprilie, clujenii au achitat la bugetul local 24.423.658 lei, sumă care reprezintă 59% din impozitele şi taxele locale datorate de persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice suma încasată se ridică la 30.056.075 de lei, care reprezintă 42% din impozitele şi taxele de încasat la bugetul local.

Potrivit Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoc, în comparaţie cu anul trecut, în 2013 la persoane fizice, procentual, s-a încasat asemănător anului 2012 dar în sumă absolută s-a încasat mai mult cu 3 milioane lei faţă de 2012 în condiţiile în care debitul (datoria) anului a crescut cu peste 5 milioane lei.

La persoane fizice au fost emise 144.557 chitanţe cu plata în numerar, 21.343 plata cu cardul prin POS-uri şi 2178 plata on-line. În privinţa încasărilor la persoanele juridice în anul 2013 s-a încasat mai mult cu peste 1 milion lei faţă de 2012. Au fost emise 5357 de chitanţe cu plata numerar, 962 plata cu cardul la POS-uri si 70 de plăţi on-line.