monitorulcj.ro Menu
Economie

Spanghero, compania responsabilă pentru scandalul cărnii de cal, a intrat în lichidare

Compania franceză Spanghero, aflată la originea scandalului cărnii de cal în lasagna de vită, este scoasă la vânzare după ce a intrat în linchidare judiciară, a anunţat vineri preşedintele companiei.

Cu sediul la Castelnaudary, sud-vestul Franţei, fosta companie de intermediere şi procesare de carne, care are aproximativ 300 de salariaţi, a intrat vineri în lichidare judiciară, cu posibilitatea de continuare a activităţilor în următoarele trei luni.

"Considerăm că cea mai bună soluţie este să punem această structură pe piaţă, pentru ca alţi operatori să asigure clienţii", a explicat preşedintele Spanghero, Barthélémy Aguerre.

Compania a pierdut 70% dintre clienţi în urma scandalului cărnii de cal. Spanghero pierde aproxiativ 200.000 de euro pe săptămână, a declarat preşedintele companiei.

În februarie, Spanghero a fost acuzată oficial că a jucat un rol esenţial în scandalul de amploare europeană şi că ar fi revândut în deplină cunoştinţă de cauză carne de cal drept carne de vită.

În martie a fost dezvăluit un nou scandal de fraudă, care a afectat consumul şi sănătatea publică: descoperirea a 57 de tone de carne de porc interzisă, de provenienţă britanică.