monitorulcj.ro Menu
Economie

Agricultorii clujeni migrează spre asociaţii, cu sau fără voie

Dacă până acum s-a înregistrat o creştere a interesului agricultorilor pentru asociaţii datorită şanselor mai ridicate de a accesa fonduri europene prin programe adresate exclusiv grupărilor de fermieri, în viitorul apropiat creşterea ar putea să fie alimentată de modificările pe care ministerul Agriculturii le are în plan.

 

Printre „soluţiile” pentru comasarea terenurilor, anunţate recent de oficiali, se numără creşterea suprafeţei lotului minim, de la 0,3 hectare la 0,5 hectare şi creşterea fermei minime de la 1 hectar la 1,5 hectare.

400.000 de excluşi din sistem

Modificările vor duce în primă fază la ieşirea mai multor agricultorilor din sistem, urmând ca mai apoi să-i determine pe aceştia să se asocieze, potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.

“Din calculele pe care le avem, în cazul în care am creşte de la 0,3 hectare la 0,5 hectare suprafaţa minimă eligibilă a lotului ar fi scoşi din sistem 400.000 de fermieri în primul an. În anul următor ei nu vor dori să rămână în afara sistemului şi se vor asocia”, a declarat Irimescu, citat de Agerpres.

Director APIA Cluj: Numărul e nesemnificativ în Cluj

La nivelul judeţului, numărul fermierilor care ar urma să fie excluşi din „contabilitatea” ministerului este nesemnificativ potrivit directorului executiv adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agriultură Cluj, Ioan Merca.

„În Cluj sunt foarte puţini fermieri care să aibă suprafeţe de teren mai mici de 1 ha, suprafaţa medie pe fermă este de 4 ha”, declară Merca.

Potrivit reprezentantului APIA asocierea este deja un trend în judeţ datorită fondurilor europene.

„În Cluj a crescut interesul pentru asociere pentru că mulţi şi-au dat seama că doar aşa pot accesa fonduri europene. Acum sunt peste 200 de asociaţii”, adaugă Merca.

Productivitate scăzută şi costuri ridicate

Asocierea are o serie de beneficii potrivit fostului preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Cereale, Plante Tehnice şi Legume din Cîmpia Turzii, Laurenţiu Tor.

„E foarte greu să lucrezi pe suprafeţe mici, nu se obţine producţie, iar costurile sunt mai ridicate. În opinia mea suprafaţa optimă a unei exploataţii agricole ar trebui să aibă între 50 şi 300 de ha”, spune Tor.