monitorulcj.ro Menu
Economie

Banca Mondială va aloca 70 de milioane de euro pentru modernizarea administrării fiscale din România

Consiliul director al Băncii Mondiale a aprobat vineri un credit de 70 de milioane de euro destinat îmbunătăţirii administrării fiscale din România, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale.

Prin acest proiect, care va fi implementat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Banca Mondială vrea să crească eficienţa şi eficacitatea colectării taxelor şi contribuţiilor sociale, să crească disciplina fiscală şi să reducă povara administrativă pentru contribuabili.

Creditul are o maturitate de 12 ani, plus o perioadă de graţie de cinci ani, iar data la care ar urma să intre în funcţiune este luna octombrie 2013.

Raportul 'Doing Business Report 2013' elaborat de Banca Mondială arată că România trebuie să facă progrese la uşurinţa cu care se plătesc taxele şi să reducă numărul mare de taxe. De asemenea, România are un număr mare de mici contribuabili care se confruntă cu un regim fiscal complex.

Banca Mondială subliniază că performanţele fiscale în perioada de boom, 2004-2007, au fost modeste în ceea ce priveşte ponderea în PIB a veniturilor din taxe, acestea crescând de la 27,2% până la 29%, iar în timpul recesiunii a avut loc o pierdere severă a veniturilor din taxe, care au revenit la 27,2% din PIB în 2010. De asemenea, indexul eficienţei fiscale a României este unul dintre cele mai scăzute din ţările Uniunii Europene, de 54%, respectiv 61%, pentru TVA şi contribuţii sociale.

'ANAF a pus o bază solidă pentru următoarea generaţie de reforme ale administraţiei fiscale, care se va întinde pe următorii cinci ani', a declarat Bernard Myers, lider de proiect. 'ANAF a decis că următoarele reforme se vor concentra pe combaterea evaziunii fiscale, reducerea poverii administrative pentru contribuabili şi creşterea eficienţei colectării, iar proiectul contribuie la aceste obiective', a adăugat Myers.

Un sistem modern de administraţie fiscală încearcă să reducă contactul direct cu contribuabilul, iar serviciile fiscale sunt oferite prin utilizarea unui website, a unui call center accesibil şi a altor mijloace. În plus, prin reducerea contactului fizic se reduc şi oportunităţile pentru corupţie. Proiectul Băncii Mondiale va implementa o funcţionare mai bună a serviciilor fiscale pentru a îndeplini aceste obiective.

Potrivit Băncii Mondiale, la finalizarea acestui proiect, personalul ANAF va fi pregătit şi repartizat în mod corespunzător, cu un accent pe relocarea personalului pe domenii cheie, precum auditul şi colectarea datoriilor.