monitorulcj.ro Menu
Economie

Banca Transilvania a obţinut în primul trimestru un profit de 84,4 milioane lei

Banca Transilvania (TLV) a înregistrat în primul trimestru un profit net de 84,4 milioane lei (19,2 milioane euro), în scădere cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut, iar activele totale au crescut cu 2% faţă de finalul anului trecut, la 30,17 miliarde lei.

 

În primele trei luni ale anului trecut, banca a consemnat un profit net de 91,8 milioane lei. La finalul anului trecut, banca avea active totale de 29,57 miliarde lei.

Banca a constituit în primul trimestru provizioane provizioane de 75,69 milioane de lei, în scădere cu 9,6% faţă de perioada similară din 2012.

"Rezultatele BT pe primul trimestru sunt conforme cu aşteptările noastre, fiind obţinute într-un mediu economic care continuă să fie marcat de volatilitate pe plan local şi european. Suntem concentraţi pe optimizarea modelului nostru de business, iar obiectivele noastre pe anul în curs au în vedere creşterea veniturilor şi a eficienţei, precum şi creşterea valorii şi cotei noastre de piaţă", a declarat într-un comunicat preşedintele Consiliului de Administraţie, Horia Ciorcilă.