monitorulcj.ro Menu
Economie

Rezultate cu surprize de la companiile locale listate pe bursă

Dacă până acum aprope toate raportările financiare ale companiilor clujene listate pe bursă se înscriau în acelaşi tipar, respectiv profit pentru anumite business-uri şi pierdere pentru altele, trimestrul întâi din 2013 a produs răsturnarea situaţiei.

 

Astfel, Armătura, companie care se luptă de ani de zile să îşi minimizeze pierderile a reuşit în sfârşit să raporteze plus la categoria rezultat din bilanţ, iar Carbochim, care de foarte puţine ori s-a aflat de „partea cealaltă a baricadei” a consemnat rezultate negative.

Bilanţ istoric pentru Armătura

Societatea a obţinut în primul trimestru din 2013 aproape 200.000 de lei profit după multe fluctuaţii cu minus. Astfel, de la o pierdere de 6,4 mil de lei în 2010 s-a ajuns la 2 mil. de lei în 2011, ca la sfârşitul anului trecut să se revină la un minus consistent de aproape 4 mil. de lei. „Bunăstarea” s-a lăsat cu urmări şi asupra angajaţilor, care au declanşat un protest spontan toamna trecută pe fondul disponibilizărilor şi a nemulţumirilor salariale. Muncitorii susţineau atunci că se câştigă la fel ca acum câţiva ani, un angajat în turnătorie primind mai puţin de 1.000 de lei, în condiţiile în care gradul de dificultate al muncii este extrem de ridicat.

S.S.I.F. Broker,  nevoită, din nou, să justifice rezultate slabe

Rezultatul „sub aşteptări” din 2012 este urmat de o nouă pasă proastă pentru companie,

primele 3 luni din 2013 fiind încheiate cu o pierdere de peste 23.000 de lei . „Pe filiera administrării portofoliului propriu de active financiare rezultatele obținute în primele 3 luni nu au fost la nivelul celor din perioada similară din 2012 explicația constând în faptul că spre deosebire de primul trimestru din 2012 când dinamica profitului a fost susținută de valorificarea unor active financiare din portofoliul propriu, de această dată tranzacțiile speculative au fost mai reduse ca amploare iar strategia investitională a fost axată pe restructurarea portofoliului de acțiuni”, se arată într-un comunicat al companiei.

Transilvania Construcţii obţine profit, dar nu din construcţii

Construcotrul clujean a contabilizat în T1 un plus de peste 400.000 de lei, însă rezultatul pozitiv nu a fost generat, aşa cum ne-am fi aşteptat de la o companie de construcţii din activităţile „curente”, ci din alte surse de venit „adiacente”. Astfel, doar 17 % din veniturile societăţii clujene au fost realizate în primul trimestru de pe urma activităţilor de construcţii montaj, potrivit raporului remis BVB. Mai bine de 48% din cifra de afaceri, adică peste 3,5 mil. de lei a fost obţinută din închirierea spaţiilor deţinute de companie şi 31% din vânzarea apartamentelor din ansamblul Dorobanţilor.