monitorulcj.ro Menu
Economie

Banii alocaţi în acest an pentru "Prima Casă" se vor EPUIZA în 3 luni

Valoarea finanţărilor acordate prin programul "Prima Casă" în acest an a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza însă în trei luni, dacă se va menţine ritmul actual de contractare.

Astfel, de la lansarea programului, în 2009, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat 94.000 de garanţii, valoarea finanţărilor ajungând la aproape 3,5 miliarde de euro.


Valoare medie a finanţării accesate pe toata perioada de derulare a programului este de circa 39.000 euro, iar 28% din valoarea garanţiilor acordate a fost destinată achiziţiei de imobile construite între anii 2008 şi 2013. "Programul poate continua, în limita fondurilor disponibile, până la sfârşitul anului 2013, factorul determinant fiind ritmul de acordare a finanţărilor de către bănci şi implicit rapiditatea consumării plafonului alocat fiecărei bănci", au declarat reprezentanţii Fondului, răspunzând unei solicitări MEDIAFAX.

Fondurile alocate programului ar putea să nu ajungă însă pentru întreg anul având în vedere că în doar trei luni au fost cheltuite aproape 300 de milioane de euro, respectiv 100 de milioane de euro pe lună. Dacă este luat în calcul un ritm similar lunar de absorbţie a sumelor, până la finele anului ar fi necesare circa 600 de milioane de euro, faţă de disponibilul actual de 300 de milioane de euro.


La sfârşitul lunii martie, reprezentanţii Fondului au anunţat că valoarea finanţărilor acordate prin programul "Prima Casă" a ajuns la 3,18 miliarde de euro, pentru 87.000 de beneficiari, fiind disponibile fonduri în valoare de 572 milioane de euro.