monitorulcj.ro Menu
Economie

Firmele îşi vor putea reeşalona datoriile

Firmele private din România vor putea beneficia de reeşalonarea datoriilor la stat, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată, duminică, de Guvern.  

 

Conform premierului Emil Boc, eşalonarea se va face pe o perioadă de până la cinci ani şi este oferită şi companiilor de stat, dar şi persoanelor fizice.

„Nu vizăm instituirea niciunui tratament discriminatoriu între public şi privat, condiţiile se aplică în manieră egală tuturor, noi trebuie să ne asigurăm că aceste datorii reeşalonate se plătesc şi există garanţii corespunzătoare pentru plata lor, dar în acelaşi timp avem interesul ca firmele care sunt pe piaţă să nu intre în incapacitate de plată sau insolvenţă”, a declarat Emil Boc.

Eşalonările se vor aplica datoriilor gestionate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), referitoare, de exemplu, la impozitul pe profit sau pe venit şi la accize. Contribuabilii care doresc eşalonări ale acestor datorii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care prezentarea de garanţii şi existenţa unor comenzi în derulare, în cazul firmelor, să nu fie în insolvenţă sau să nu se găsească în procedură de dizolvare. „Scopul acestui act normativ este de a sprijini firmele, întreprinzătorii care au perspectivă de dezvoltare economică, se află în faţa unor comenzi pe care le-ar putea derula, au viitor economic, dar au probleme în aceste momente, determinate de dificultăţile financiare generate de criză şi există riscul insolvenţei şi incapacităţii de plată”, a spus Emil Boc.

Potrivit ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, contribuabilii care vor solicita eşalonare la plată trebuie să constituie garanţie. În cazul persoanelor fizice care solicită eşalonare, dar creanţele supuse eşalonării sunt mai mici de 5.000 de lei, nu se constituie garanţii, iar în cazul persoanelor juridice, nu se solicită garanţii la creanţe sub 20.000 de lei, a precizat Ialomiţianu.