Economie
Ponta: Negocierile pentru investiţia Roşia Montană vor fi finalizate până în septembrie
Negocierile pentru investiţia Roşia Montană vor fi finalizate până la începutul sesiunii parlamentare, în luna septembrie, iar lucrările vor începe dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege pe care Guvernul îl va propune în acest sens, a declarat premierul Victor Ponta.
"Vrem să avansăm cu deblocarea acestui proiect, dar decizia va aparţine Parlamentului", a spus Ponta.
Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, figurează în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, joi, de Guvern şi este prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul să primească 78% din profit.