monitorulcj.ro Menu
Economie

Consiliul Fiscal: Rectificarea bugetară încalcă trei Legi

Execuţia veniturilor bugetare în primele şase luni ale anului ar arăta o nerealizare semnificativă, de peste 6,5 miliarde lei.

Rectificarea bugetară încalcă trei Legi

Rectificarea bugetului pe 2013 a fost făcută de Guvern depăşind limita maximă a deficitului stabilită prin lege, potrivit Consiliului Fiscal (CF). Mai mult, pentru a face ca neregulile să treacă neobservate, Guvernul ar fi trimis CF raportul semestrial privind situaţia economică şi proiectul de rectificare a bugetului general consolidat pe anul 2013 şi alte acte aferente în seara de dinaintea zilei în care s-a ţinut şedinţa de Guvern aferentă. Consiliul s-ar fi aflat astfel în imposibilitatea practică de a emite o opinie şi observaţii asupra prevederilor prin care s-a făcut rectificarea bugetului pe 2013, conform unui comunicat al acestei instituţii.

De aceea, solicitarea opiniei CF a avut un caracter formal. CF a solicitat oficial asigurarea unei perioade de cel puţin o săptămână între momentul transmiterii documentaţiei necesare de către Ministerul Finanţelor Publice şi momentul adoptării legislaţiei relevante, acest interval fiind minimul necesar în vederea elaborării unei analize riguroase.


Legea călcată în picioare de trei ori

În opinia CF, există trei prevederi legale încălcate de prima rectificare bugetară pe acest an. Prima încălcare face referire la deficitul prevăzut care este mai mare decât cel stabilit prin Legea 4/2013. Proiectul de rectificare bugetară nu respectă regula din Legea 69/2010, potrivit căreia “soldul şi, respectiv, soldul primar al bugetului general consolidat, luând în considerare componentele acestuia, pentru anul bugetar următor, nu vor putea depăşi plafonul stabilit prin cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară, aprobată de către Parlament”. Ori, proiectul de rectificare prevede un deficit bugetar de 14,7 miliarde lei, mai mare cu 1,3 miliarde lei decât plafonul de 13,394 miliarde lei statuat de legea 4/2013.

Cheltuielile pe bugete depăşesc plafonul fixat

Cheltuielile pe bugete depăşesc plafonul fixat prin strateigia fiscal-bugetară, încălcând Legea 69/2010. Proiectul de rectificare bugetară nu respectă regula potrivit căreia “cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori şi cheltuielile de personal, luând în considerare bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele instituţiilor autofinanţate, bugetele fondurilor speciale şi alte bugete componente, nu vor depăşi plafonul specificat în cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară pentru anul bugetar următor”.


Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat prevăzute de rectificare, nete de impactul asistenţei financiare din partea UE şi a altor donatori, sunt de 211,322 miliarde lei. Astfel, depăşesc cu 493 milioane lei plafonul statuat prin legea 4/2013.

Rectificarea majorează cheltuielile cu bunurile şi serviciile, încălcând Legea 69/2013


Proiectul de rectificare încalcă de asemenea prevederile art. 16 al legii 69/2013, potrivit căruia “cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori, pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice şi pentru plata contribuţiei României la bugetul UE”.

Criticile nu se opresc aici

CF a semnalat şi faptul că proiectul de rectificare bugetară conţine şi un pachet de modificări ale Codului Fiscal ce urmează să intre în vigoare începând cu 1 septembrie 2013, fără ca acestea să fi fost supuse dezbaterii publice pentru un interval de timp rezonabil, în contradicție cu spiritul prevederilor art.4 alin. 1 al Codului fiscal.