monitorulcj.ro Menu
Economie

Leul a avut o zi liniştită

După aprecierea de acum două zile a leului, influenţată de vânzările de valută ale celor care au cumpărat titluri de stat româneşti, ieri acesta a avut o şedinţă liniştită.

Leul a avut o zi liniştită

Luni, Finanţele au plasat obligaţiuni cu scadenţa la trei ani, în valoare de 300 milioane lei, la o dobândă de 4,23% pe an, mai jos cu circa o jumătate de punct procentual faţă de licitaţia precedentă. Scăderea dobânzii s-a datorat cererii foarte mari, de circa 1,8 miliarde lei. De la începutul anului Trezorerie s-a împrumutat cu 29,5 miliarde de lei, cu 1,42 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Cursul euro a stagnat la 4,4250 lei, iar piaţa s-a deschis în jurul pragului de 4,41 lei, faţă 4,4130 – 4,4160 lei, la închiderea de luni. Treptat, euro a revenit peste pragul de 4,42 lei, pentru a urca până la 4,4270 lei. La ora 14:00 cotaţiile erau de 4,4220 – 4,4250 lei.


Cursul dolarului american a coborât de la 3,3292 la 3,3243 lei, iar cel francului elveţian de la 3,5908 la 3,5843 lei.

Până la finele lui august este de aşteptat ca euro să se menţină în culoarul 4,40 – 4,45 lei. În cazul în care, începând cu septembrie, Rezerva Federală americană va decide reducerea programului de relaxare cantitativă, leul ar putea trece pe o pantă descendentă.


Faţă de cei de la Economist Intelligence Unit, care prevăd pentru decembrie o medie a euro de 4,65 lei, analiştii grupaţi în cadrul AAFBR, consideră că în decembrie cursul de schimb s-ar putea situa la 4,43 lei, respectiv la 4,33 lei la finele lui 2014.

Monedele din regiune aveau evoluţii diferite faţă de euro. Cea poloneză stagna, la fel ca leul, la 4,184 – 4,196 zloţi, iar cea maghiară se deprecia la 297,1 – 299,3 forinţi.


Perechea euro/dolar fluctua  într-un culoar foarte îngust, cuprins între 1,3281 şi 1,3317 dolari.

Investitorii aşteaptă publicarea, zilele următoare, a unor indicatori economici importanţi din zona euro, cifrele producţiei industriale din zonă şi indicele Zew din Germania, şi din SUA, precum inflaţia, producţia industrială şi indicele de încredere a consumatorilor.


Radu Georgescu