monitorulcj.ro Menu
Economie

Undă verde pentru un singur supraveghetor bancar

Deputații europeni au dat, joi, undă verde sistemului UE de supraveghere bancară, ce va aduce, din septembrie 2014, sub directa supraveghere a Băncii Centrale Europene (BCE) aproximativ 150 dintre cele mai mari bănci ale Europei. Sistemul, obligatoriu pentru statele din zona Euro, va fi deschis pentru toate celelalte state membre UE.

Steagul Uniunii Europene

Potrivit site-ului Parlamentului European, noul sistem de supraveghere presupune transferul unor importante competențe de supraveghere bancară de la nivel național la nivel UE. Deputații și diferite parlamente naționale au insistat ca un astfel de transfer de competențe să fie echilibrat de un control democratic pe măsură al noului supraveghetor.

Conform legislației și acordului interinstituțional între PE și BCE, Parlamentul European va avea acces larg la informații. Mai exact, acest lucru va include primirea unui "dosar cuprinzător și substanțial care să permită înțelegerea discuțiilor, inclusiv o listă adnotată de decizii". Președintele Comitetului de Supraveghere va trebui, de asemenea, să vină regulat la audieri în Parlament.

Pentru a-şi întări responsabilitatea, Parlamentul va avea competența comună cu Consiliul, pentru a aproba Președintele și Vicepreședintele consiliului de supraveghere și de a cere înlăturarea acestora. Va putea, de asemenea, să înceapă investigații privind posibile erori din partea supraveghetorului. Mai mult, deputații individuali vor putea pune întrebări în scris supraveghetorului, la care vor primi răspuns rapid.

Alte arii principale în care Parlamentul a cerut modificări sunt:

- un rol mai puternic pentru parlamentele naționalecondiții atractive de participare pentru statele care nu sunt în zona Euro;


- diviziune clară între angajații BCE care vor lucra în domeniul politicii monetare și cei care vor avea sarcini de supraveghere pentru a asigura un "braț" BCE de supraveghere cu adevărat responsabil;

- întărirea Autorității Bancare Europene în relația cu BCE și îmbunătățirea capacității sale de a efectua teste de stres și de a obține informații;


- stabilirea unei culturi egale în privind supravegherii bancare, simultan cu menținerea diversității sectorului bancar din UE;