monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujul a participat la Târgul Expo Real din Munchen

O delegaţie formată din membrii Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Tetarom, Clusterul „Cluj IT” şi Primăria Cluj-Napoca au participat, în perioada 7-9 octombrie 2013, la Munchen, în Germania, la cel mai mare târg european pentru proiecte investiţionale la nivel internaţional - „Expo Real”.

Clujul a participat la Târgul Expo Real din Munchen

Scopul participării delegaţie clujene la Târgul Expo Real a fost acela de promovare a polului de dezvoltare Cluj şi a întregii regiuni în faţa celor mai reprezentativi actori ai mediului de afaceri european -jucătorii pieţelor de real-estate, fonduri private şi internaţionale, bănci, camere de comerţ, investitori privaţi, dar şi organizaţii publice locale, regionale şi statale.

În cadrul târgului, judeţului Cluj i-a fost repartizat un stand comun care a găzduit reprezentanţi ai mai multor instituţii publice clujene, ai mediului academic şi ai mediului de afaceri local care, printr-un efort concertat, în funcţie de domeniul de activitate sectorial al fiecăruia, au contribuit la potenţarea imaginii de stabilitate investiţională şi de pol de creştere pe care îl deţine judeţul Cluj în acest moment, atât la nivel regional cât şi naţional şi chiar internaţional.


Realizate sub conceptul „Transylvania Evolution”, cele trei zile dedicate evenimentului au însemnat un efort comun de interacţiune directă cu participanţii şi de promovare a celor mai importante proiecte ale Clujului, precum modernizarea şi extinderea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, dezvoltarea Clusterului IT şi promovarea resursei umane înalt calificate disponibile în acest domeniu, proiectul construirii Spitalului Regional de Urgenţă şi a celui pediatric monobloc, reabilitarea şi extinderea infrastructurii rutiere şi a celei de apă-canal în judeţul Cluj, precum şi alte categorii de proiecte prioritare ale judeţului. Totodată, conducerea Tetarom SA a promovat, în scopul atragerii de noi investitori, parcurile industriale Tetarom III şi IV, precum şi nou-creatul „Tetapolis”, proiect realizat în parteneriat cu Asociaţia Internaţională a Parcurilor Ştiinţifice (IASP). Mesajul comun transmis a fost unul de deschidere, colaborare şi sprijin pentru investitorii străini, fiind întruniţi toţi factorii absolut necesari în acest demers: disponibilitatea şi sprijinul autorităţilor administrative clujene, susţinerea sectorului de afaceri local şi implicarea mediului academic.

 „În contextul în care Germania este partenerul comercial numărul 1 al României, cu o participare de capital cifrată la finele anului trecut la cca. 4,5 mld de euro, invitaţia adresată de organizatori a reprezentat pentru judeţul Cluj o oportunitate deosebită de a-şi promova proiectele într-un mediu extrem de favorabil. Feed-back-ul participării delegaţiei clujene la Expo Real Munchen 2013 a fost unul extrem de pozitiv, fapt concretizat prin interesul crescut manifestat de investitorii prezenţi în identificarea de proiecte strategice reciproc avantajoase. Toţi cei interesaţi au fost informaţi asupra posibilităţilor investiţionale existente în regiune, dar şi asupra forţei de muncă înalt calificate existente aici, cu solide cunoştinţe în tehnologie, IT şi inginerie. Consider participarea la acest târg internaţional ca fiind una extrem de benefică, Clujul confirmându-şi, o dată în plus, statutul de pol inovator şi mediu propice pentru derularea de proiecte majore în parteneriat public-privat”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.