monitorulcj.ro Menu
Economie

BT a obţinut profit în scădere în primele 9 luni ale anului

Banca Transilvania a înregistrat pe primele nouă luni ale anului un profit net de 240,23 de milioane lei, mai mic cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoric, diferenţa negativă e de aproximativ 25 de mil. de lei.

BT a obţinut profit în scădere în primele 9 luni ale anului

Profitul brut, a fost, în schimb, mai mare cu  4% faţă de primele nouă luni din 2012 profit brut de 284,50 milioane lei, mai mare, iar veniturile operaţionale cu 3% mai mari – de 1.147,73 milioane lei - la sfârşitul trimestrului III 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost de 1.117,20 milioane lei.

Chiar dacă banca s-a ales cu mai puţini bani în „buzunare”, conducerea instituţiei consideră prima parte a anului foarte bună, în special datorită creşterii valorii creditelor acordate.


“Trimestrul III a fost cel mai bun pentru banca noastră pe partea de creditare deoarece creşterea portofoliului cu 850 milioane lei în 2013 s-a înregistrat aproape în întregime în perioada iulie – septembrie. Politica BT privind relansarea creditării dă roade şi reafirmă angajamentul Băncii Transilvania, ca bancă locală, de a finanţa economia.” declară Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

Soldul creditelor BT este de 18.416,62 milioane lei, în creştere cu 5% comparativ cu 31.12.2012. Portofoliul de credite BT este preponderent în lei. Referitor la structura acestuia în funcţie de tipul de clienţi, 51% reprezintă împrumuturi acordate companiilor cu cifră de afaceri de peste 1 milion de euro anual, iar aproape 50% sunt credite acordate IMM-urilor şi persoanelor fizice. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 13,22% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania.