monitorulcj.ro Menu
Economie

Guvernul AMÂNĂ CU 3 LUNI introducerea accizei la motorină. Acciza la benzină rămâne!

Guvernul intenţionează să aplice acciza de 7 eurocenţi doar la benzină şi să amâne introducerea acestei taxe la motorină pentru o perioadă de trei luni, interval în care să fie căutate soluţii, a anunţat premierul Victor Ponta.

Guvernul AMÂNĂ CU 3 LUNI introducerea accizei la motorină. Acciza la benzină rămâne!

El a precizat că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a plecat la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre această temă, având consultări şi cu Fondul Monetar Internaţional.

Premierul a explicat că, astfel, operatorii de transport marfă, care folosesc motorina drept carburant, nu vor mai suporta această acciză, pe care să o introducă în preţul bunurilor de consum.


El a precizat totodată că i-a informat atât pe preşedintele Traian Băsescu, cât şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre această soluţie şi a explicat că pentru cele trei luni de amânare nu este necesar să fie redeschisă Legea bugetului, ci doar de recalcularea unor parametri de deficit aferenţi acestei perioade, potrivit Mediafax.

"Am discutat şi week-end şi astăzi Liviu Voinea a plecat la Bruxelles cu o anumită misiune din partea mea, aceea de a avea un acord final al Comisiei Europene pentru ca acciza de 7 cenţi să o aplicăm doar la benzină - benzina în România, ca preţ, este cea mai ieftină din toată Uniunea Europeană şi oricum nu afectează creşterea cu 7 cenţi economia în ansamblu- iar la motorină să amânăm, pentru moment, cu trei luni introducerea accizei, în aşa fel încât efectul asupra preţurilor bunurilor de consum să nu fie imediat, în aceste trei luni urmând să găsim soluţii dacă putem în continuare, doar pentru motorină, să avem un regim fiscal special", a spus Ponta.


Modificarea în privinţa accizei de 7 eurocenţi va fi efectuată în şedinţa de miercuri a Guvernului, dacă va exista acordul CE şi FMI.

Ponta a mai arătat că discuţiile cu reprezentanţii companiilor petroliere vizează un întreg pachet de măsuri, pe care în continuare nu a dorit să le prezinte.