monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum vor fi atrase fonduri europene pentru oraşul în oraş Cluj Innovation City

Autorităţile locale şi cele judeţene împreună cu universităţile din Cluj şi Cluster IT vor pune bazele unei fundaţii pentru a atrage finanţarea necesară pentru realizarea Cluj Innovation City.

Până acum, în fundaţie s-a înscris Primăria Cluj-Napoca, urmând ca în perioada următoare să adere şi celelalte părţi implicate. “Suntem în faza de constituire a fundaţiei Cluj Innovation City formată din reprezentanţii Cluster IT, ai autorităţilor locale clujene şi universităţilor. Primăria şi Consiliul Local sunt primii care au aderat la federaţie, anul trecut, în decembrie. Urmează la Consiliul Judeţean, în februarie, să se adopte asocierea şi a Consiliului Judeţean în proiectul care vizează Cluj Innovation City şi ratificarea de către universităţile clujene prin Senat a participării lor”, a declarat, miercuri, primarul Emil Boc.

După această etapă, cu ajutorul fundaţiei se va trece la faza următoare: depunerea proiectului pentru finanţare de la Uniunea Europeană în momentul în care depunerea de proiecte va deschide. Potrivit primarului Emil Boc, va fi depus ca proiect major al României.


Primăria va pune la dispoziţie terenul, universităţile vor contribui la realizarea centrelor de cercetare, a unui campus universitar, Consiliul Judeţean va contribui la extinderea acestuia cu un centru medical şi cu un centru de conferinţe.

Proiectul susţinut de preşedintele Comisiei Europene

Proiectul Cluj Innovation City a fost prezentat de către primarul Emil Boc preşedintelui României, Traian Băsescu, iar el l-a trimis mai departe către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. “Am primit semnale foarte bune de la europarlamentari din afara României, de la prieteni din Germania, din Franţa, pentru că în momentul în care Preşedintele Comisiei Europene a vorbit despre proiect, impactul a fost major”, a spus primarul Emil Boc.
Proiectul a fost prezentat şi vicepremierului Liviu Dragnea în timpul unei vizite la Cluj, şi s-a declarat un ferm susţinător.


O investiţie de 300 milioane euro

Cluj Innovation City este un proiect ambiţios, un mare centru IT sau cu alte cuvinte, un oraş în oraş. Acesta va fi construit în Lomb, pe locul unde s-a dorit iniţial ridicarea cartierului de locuinţe Tineretului, după cum declara primarul Emil Boc în urmă cu aproximativ o lună. Cluj Innovation City se va întinde pe 300 de hectare şi va fi o investiţie de 300 milioane euro. Va avea peste 100.000 de locuitori, peste 20.000 de noi locuri de muncă, o creştere importantă a PIB-ului zonei, a exporturilor, a atragerii forţei de muncă bine pregătită în IT, în cercetare, dezvoltare, dar şi domenii conexe.