monitorulcj.ro Menu
Economie

Jeffrey Franks: prima tranşă din noul acord va fi de 475 de milioane de euro

Prima tranşă din noul acord stand by de tip preventiv al FMI cu România va fi de 475 de milioane de euro, a declarat azi şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, Jeffrey Franks.

 

Misiunea condusă de Jeffrey Franks va propune Board-ului FMI punerea la dispoziţia României a primei tranşe din împrumutul total de 3,6 miliarde de euro, tranşă în valoare de 475 de milioane de euro. Runda de negocieri cu FMI, încheiată azi, a început la Bucureşti, din data de 27 aprilie, având ca obiect prima evaluare a noului acord stand-by de tip preventiv încheiat cu România. Proiectul Scrisorii de Intenţie a fost finalizat sâmbătă, înainte de întâlnirea membrilor misiunii Fondului Monetar cu preşedintele Traian Băsescu. Acordul Stand-By dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI. Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială. Fiind vorba despre un acord de tip preventiv, banii de la FMI pot fi traşi numai în cazul unei situaţii excepţionale, cum ar fi un atac speculativ asupra leului, declanşat de o criză în regiune, concretizat printr-o pierdere masivă de rezerve şi de încredere, sau în cazul în care Trezoreria eşuează, în două - trei rânduri, să se finanţeze la costuri acceptabile. Toată suma, de 3,6 miliarde euro, pe care Fondul o va pune la dispoziţia României prin noul acord de tip preventiv, va fi destinată Băncii Naţionale.