Cât costă de fapt un angajat?

Cu toate că românii sunt în general mult mai prost plătiţi decât media salariului în UE, costul forţei de muncă pentru angajator este printre cele mai mari din Europa.

Cât îl costă pe angajator ca să plătească 1 euro?

România se află pe locul şapte într-un top al celor mai mari costuri legate de forţa de muncă, în ceea ce-i priveşte pe angajatori. Concret, pentru fiecare euro net plătit salariatului, un angajator român plăteşte în total 1,83 de euro. Mai „aspru” sunt taxaţi doar angajatorii din Belgia, care plătesc pentru 1 euro net un total de 2,34 de euro, cei din Franţa (2,16 euro), Austria (2,11 euro), Germania (2 euro), Ungaria (1,97 euro) şi Italia (1,94 euro). În toate celelalte ţări din Uniunea Europeană presiunea fiscală pe salarii este mai mică decât în România. Cele mai mici costuri le au angajatorii din Cipru, cu un cost total de 1,18 euro la fiecare euro dat „în mână” angajaţilor.

Media la nivelul Uniunii Europene este de 1,73 de euro.

În cei 0,83 de euro pe care statul român îi colectează la fiecare euro primit de salariaţii români intră contribuţiile plătite atât de angajat cât şi de angajator la contribuţiile sociale, dar şi impozitul pe venit.

Un exemplu concret referitor la cât plăteşte angajatorul este următorul: pentru 900 de lei net, compania plăteşte în total 1.575 de lei. Astfel, statul colectează pentru fiecare salariu minim de 900 de lei încă 675 de lei (circa 151 de euro).

Unde sunt banii?

Nicolae Chiorean, proprietarul Panemar, companie cu peste 300 de angajaţi, susţine că sumele mari colectate de stat la fiecare salariu net explică numărul tot mai mare de firme care preferă să facă angajări la negru. Totuşi, spune el, indiferent de costurile totale pe care le are angajatorul, motivaţia acestuia de a plăti la stat sumele pentru contribuţii sociale ar trebui să aibă de-a face mai mult cu respectul faţă de angajat şi de o motivaţie interioară. „Dacă aşa e legea, m-aş bucura foarte tare să regăsesc sumele acestea în infrastructură, educaţie, sănătate sau în siguranţa naţională. Acesta este rostul taxelor, până la urmă. Totuşi, mie mi se pare că sumele colectate nu se văd în niciunul din aceste domenii şi cred că aceasta este adevărata problemă”, a declarat Nicolae Chiorean.

La rândul său, Augustin Feneşan, preşedintele Asociaţiei Patronilor şi Meseriaşilor (APM) Cluj, susţine că nivelul contribuţiilor şi taxelor pe care angajatorul trebuie să le plătească sunt peste nivelul acestora de suportabilitate. „Dacă taxele pe care trebuie să le plătească angajatorul ar fi mai mici, s-ar putea crea locuri de muncă mai multe iar o parte din persoanele care trăiesc acum din ajutoare sociale ar putea fi integrate mai uşor pe piaţa muncii, ceea ce ar fi un câştig pentru toată lumea, inclusiv pentru stat. Pentru că o sumă lăsată în economie se multiplică de patru ori, pe când prin suprataxare nu faci decât să ajungi la un nivel mai mare de «neîncasări». Sigur că trebuie să existe un echilibru, astfel încât măsurile să poată să fie sustenabile”, a declarat Feneşan. Potrivit preşedintelui APM Cluj, 1,5 euro plătiţi de angajator pentru fiecare euro dat „în mână” salariatului ar reprezenta un nivel optim de taxare a muncii. Cu privire la costurile mari pe care le au angajatorii din Belgia sau Franţa, Feneşan a punctat că aceştia nu sunt atât de afectaţi cum pare la prima vedere, ţinând cont şi de faptul că productivitatea în ţările respective este mult mai mare, aproape dublă faţă de cea a angajaţilor români.

Cine şi cât contribuie?

Contribuţiile plătite atât de angajat cât şi de angajator sunt cele pentru pensii (angajator: 20,8%, angajat:10,5%), sănătate (angajator: 5,2%; angajat: 5,5%), şomaj (angajator: 0,5%, angajat:0,5%). În afară de acestea, angajatorul mai plăteşte pentru asigurarea accidentelor şi bolilor profesionale între 0,15% şi 0,85%; pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate alţi 0,85%; la fondul de creanţe salariale – 0,25%; pentru impozitul pe salariu - 16%.