monitorulcj.ro Menu
Economie

Depreciere minoră a leului

Pieţele financiare continuau să fie foarte atente la evoluţiile politico-militare din Ucraina, motiv de uşoare deprecieri pentru monedele de marginea zonei euro.

Cursul euro a crescut de la 4,4415 la 4,4425 lei, într-o şedinţă care s-a deschis în apropierea pragului de 4,44 lei, la fel ca şi la închiderea de luni. Volatilitatea pieţei valutare a fost redusă, tranzacţiile realizându-se la un minim de 4,4380 şi un maxim de 4,4440 lei, cotaţiile de la ora 14:00 fiind de 4,4350 – 4,4380 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,3174 la 3,3296 lei, care reprezintă cea mai ridicată medie începând cu sfârşitul lunii ianuarie. După creşterile de zilele trecute, francul elveţian a coborât de la 3,6604 la 3,6591 lei.


În perioada următoare, raportul euro/leu se va menţine în culoarul 4,38 – 4,45 lei, evoluţia lui fiind influenţată, mai ales, de factorii externi.

Perechea euro/dolar cobora la 1,3337 – 1,3382 dolari, aproape de cotaţia de 1,3333 dolari, atinsă miercurea trecută, care reprezintă minimul ultimelor nouă luni.


Scăderea euro s-a datorat prăbuşirii indicelui calculat de institutul ZEW, care măsoară încrederea mediului financiar din Germania, la 8,6 puncte, faţă de 27,1 puncte în iulie.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe septembrie la 1,3340 – 1,3381 dolari iar decembrie la 1,3366 dolari. Preţurile futures cu scadenţa lunară ale unciei de aur creşteau uşor, la 1.311 – 1.313 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.