monitorulcj.ro Menu
Economie

Leul a scăzut la 4,41 lei

Leul şi-a continuat aprecierea faţă de euro, în a patra şedinţă consecutivă, cursul scăzând, faţă de începutul săptămânii, cu peste doi bani.

Media euro a coborât de la 4,4244 la 4,4147 lei, care reprezintă minimul atins începând cu sfârşitul lunii iulie. Miercuri, piaţa valutară s-a închis la 4,42 lei, nivel în jurul căreia aceasta s-a deschis ieri. Pe parcursul zilei, tranzacţiile s-au realizat la un minim de 4,4120 lei şi un maxim de 4,4180 lei. La ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4110 – 4,4140 lei.

Evoluţia leului nu a fost influenţată de deprecierea euro faţă de dolar, provocată de publicarea unor date slabe privind anumite sectoare economice din zona euro, cât şi încetinirea industriei prelucrătoare din China.


Cursul dolarului american a scăzut de la 3,3291 la 3,3272 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6552 la 3,6457 lei.

În regiune, moneda poloneză se deprecia faţă de euro la 4,185 – 4,194 zloţi, iar cea maghiară stagna la 314,1 – 314,9 forinţi.


Perechea euro/dolar cobora până la 1,3242 dolari, cel mai scăzut nivel al său din data de 10 septembrie 2013, maximul atins fiind de 1,3276 dolari.

Aprecierea dolarului s-a consolidat după publicarea minutelor ultimei întâlniri a Comitetului monetar al Rezervei Federale americane, care s-a desfăşurat la finalului lui iulie, din care reiese că programul de relaxare cantitativă, prin care s-a sprijinit economia SUA, s-ar putea încheia mai devreme decât s-a estimat anterior. De asemenea, mai mulţi oficiali au arătat că ar dori să fie scurtată perioada „considerabilă” de menţinere a ratei dobânzilor aproape de 0%. De aceea, investitorii aşteaptă cu interes discursul de astăzi al preşedintelui Fed, Janet Yellen, care ar putea clarifica politica monetară a băncii centrale americane.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3275 dolari, iar uncia de aur cu scadenţa săptămâna viitoare cobora la 1.278 – 1.282 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.