monitorulcj.ro Menu
Economie

Bancomatele vor afişa în sumă exactă costurile fiecărei operaţiuni efectuate

Băncile vor fi obligate să afişeze pe ecranele bancomatelor toate comisioanele aferente operaţiunilor pe care un client doreşte să le efecuteze cu un card de debit sau credit, potrivit unui proiect întocmit de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Comisioanele vor fi exprimate în sumă exactă, şi nu procentual. „Prestatorii de servicii care efectuează operaţiuni de plată prin intermediul cardurilor de debit şi a cardurilor de credit la terminalele ATM au obligaţia de a informa consumatorii asupra tuturor comisioanelor, taxelor şi oricăror altor tipuri de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de prestări servicii, conform prevederilor prezentului ordin”, se arată într-un proiect de ordin publicat pe site-ul ANPC.

Astfel, bancomatele trebuie să afişeze pe ecrane toate informaţiile legate de costurile tranzacţiei, în ordinea operaţiunilor efectuate de către client, acesta având astfel posibilitatea de a renunţa la operaţiunea respectivă, fie că este vorba despre eliberare de numerar, transfer din cont, plăţi de facturi sau alte servicii solicitate.


Informaţiile privind costurile trebuie să fie vizibile şi uşor de citit, precizând suma exactă pe care o persoană o are de plătit pentru fiecare operaţiune, nu procentul perceput.

Totodată, dimensiunea literelor sau a cifrelor trebuie să fie egală cu restul caracterelor de pe ecranul ATM-ului.


ANPC aşteaptă propunerile şi observaţiile pentru proiectul în dezbatere în perioada 1-11 septembrie.

În prezent, băncile nu afişează la bancomate costurile privind tranzacţiile care se pot efectua la ATM-uri.