monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro s-a oprit sub 4,40 lei

După şase şedinţe consecutive de apreciere faţă de euro, ieri leul a înregistrat o uşoară corecţie negativă, moneda unică oprindu-se în apropierea pragului de 4,40 lei.

Cursul euro a crescut uşor, de la 4,3947 la 4,3964 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,3950 lei, în depreciere faţă de închiderea de lun, care a fost la 4,3930 lei. Tranzacţiile s-a realizat între un minim de 4,3920 şi un maxim de 4,4010 lei, cotaţiile de la ora 14:00 fiind de 4,3980 – 4,4010 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 3,3286 la 3,3298 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6344 la 3,6397 lei.


Monedele din regiune se depreciau, la rândul lor, uşor faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,179 – 4,187 zloţi iar cea maghiară la 312,8 – 313,4 forinţi.

Perechea euro/dolar, a scăzut ieri dimineaţă, pe pieţele asiatice, la 1,3179 dolari, cel mai scăzut nivel al ultimelor 12 luni, dupăce luni coborâse la 1,3185 dolari. Pe pieţele europene, moneda unică a recuperat o parte din terenul pierdut, urcând, urmare a marcărilor de profit, la 1,3214 dolari, după care s-a stabilizat în jurul pragului de 1,3190 dolari.


Deprecierea euro se datorează posibilităţii ca BCE să înceapă un proces de cumpărare de active, care ar avea ca efect creşterea lichidităţii în euro, implicit o depreciere a acestuia. Se urmează, astfel, exemplul Rezervei Federale americane, care a avut ca efect slăbirea dolarului.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru luna viitoare la 1,3199 – 1,3204 dolari iar pentru finalul anului la 1,32 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.