monitorulcj.ro Menu
Economie

Comisia pentru bugete a PE aprobă ajutor de 3,57 milioane euro pentru foştii angajaţi de la Mechel

Comisia pentru bugete a Parlamentului European a aprobat, joi, raportul eurodeputatului PMP Siegfried Mureşan, prin care vor fi alocate 3,57 milioane euro pentru sprijinirea lucrătorilor disponibilizaţi de la combinatul Mechel.

Conform unui comunicat, finanţarea provenită din Fondul European de Ajustare la Globalizare, va contribui la implementarea unor măsuri de conversie profesională, mentorat la locul de muncă sau stagii pentru 1.000 dintre persoanele care au rămas fără locuri de muncă după ce grupul rus Mechel a decis să sisteze activitatea în România, în anul 2012, informează Mediafax.

Fondurile vor ajunge în România după ce plenul Parlamentului va aproba acest raport în sesiunea plenară din 15-18 septembrie şi după votul în Consiliul de miniştri.


Cea mai mare parte a acestora va fi folosită pentru înfiinţarea unei cooperative sociale care va angaja în primă fază 250 dintre foştii angajaţi de la combinatul de sârmă.

Potrivit europarlamentarului PMP, votul este cu atât mai important cu cât va contribui la sprijinirea unei iniţiative inedite, care nu a mai fost implementată cu fonduri UE, această cooperativă socială urmând să fie deţinută chiar de către angajaţi.


Grupul rus Mechel a vândut, în februarie 2013, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 de euro) combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă. Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

La sfârşitul lui 2011, grupul Mechel s-a confruntat, în cadrul operaţiunilor din România, cu dificultăţi financiare ca urmare a pierderilor cauzate de preţurile nefavorabile de pe pieţele europene ale oţelului. Societatea Mechel Câmpia Turzii a instituit o serie de măsuri vizând reducerea costurilor cu personalul, dar acestea nu au dus la remedierea dificultăţilor financiare ale întreprinderii, care a decis să iniţieze concedieri colective.


Concedierile au afectat, în special, oraşul Câmpia Turzii şi regiunea din jurul acestuia, situate în partea de sud-est a judeţului Cluj, în nord-vestul României, întrucât societatea Mechel Câmpia Turzii a fost cel mai mare angajator din zonă, având 1.837 de salariaţi (în iunie 2012), adică aproximativ o treime din numărul total al salariaţilor din regiune.