monitorulcj.ro Menu
Economie

Pensiile private obligatorii, profit de 757 milioane lei

Fondurile Pilonului II (pensii private obligatorii) au colectat în primii trei ani de funcţionare contribuţii în valoare totală de 4,3 miliarde lei, ajungând să administreze active nete în valoare de 5,06 miliarde lei, generând astfel un profit net pentru participanţi de aproape 757 milioane lei.

Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, în luna mai 2011 se împlinesc patru ani de la startul funcţionării fondurilor de pensii facultative (Pilonul III) şi trei ani de la startul fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II). În aceasta perioadă, fondurile de Pilon II au înregistrat un randament mediu anual de 14,1% (faţă de o inflaţie medie anuală de 6,3%), iar fondurile de Pilon III au înregistrat un randament mediu anual de 8,7% (fata de o inflaţie medie anuală de 7%). În primii 3 ani de funcţionare, fondurile de Pilon II au colectat contribuţii în valoare totală de 4,3 miliarde lei, ajungând să administreze active nete în valoare de 5,06 miliarde lei, generând astfel un profit net (de toate comisioanele) pentru participanţi de aproape 757 milioane lei, informează Agerpres.

La nivelul unui participant, o simulare folosind salariul mediu pe economie şi 36 de luni de contribuţii arată că, în aceşti 3 ani, contribuţia medie virată către Pilonul II este de 1.506 lei, iar câştigul mediu este de 246 lei, adică 16,3% din suma contribuită. Potrivit asociaţiei, cel mai important pas următor este finalizarea legislaţiei de plată a pensiilor private, proces legislativ în care APAPR s-a implicat activ pentru îmbunătăţirea actului normativ.