monitorulcj.ro Menu
Economie

Un reprezentant al IMM-urilor din Cluj cere includerea bacșișului pe nota de plată

Un reprezentant al mediului de afaceri din Cluj cere modificarea legislației fiscale astfel încât bacșișul să fie inclus pe bonul fiscal.

Vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMM), Dan Mureșan, a declarat că face această propunere guvernului în urma numeroaselor discuții pe care le-a avut cu prestatori de servicii din regiunea nord-vest.

Potrivit lui Dan Mureșan, în foarte multe țări civilizate bacșișul este opțional, dar când este plătit apare pe nota de plată primită de client, fiind aplicate impozite semnificativ mai mici decât în cazul altor venituri.


 „Suma primită cu titlul de bacșiș să nu fie impozitată cu același nivel de impozitare ca și venitul obținut din prestarea de servicii, care este 16 la sută sau 3 la sută în cazul microîntreprinderilor, ci să fie plătit de exemplu un impozit de 2% din venitul din bacsis si sa fie distribuibil direct salariatilor ca bonus din care sa se retina doar impozitul pe venit sau taxa de sănătate de 5,5 la sută”, a declarat vicepreședintele CNIPMM.

Dan Mureșan spune că, potrivit propunerii sale, prestatorul de servicii ar urma să afișeze într-un loc vizibil procentul bacșișului practicat în acea unitate. De exemplu,  „În această unitate se practică un bacșiș de până la 20 la sută”.  


„Majoritea agenților economici care încasează bacșiș nu sunt mulțumiți cu această situație ambiguă. În realitate, bacșișul necontabilizat este evaziune fiscală. Dacă organele de control verifică banii pe care îi are un chelner asupra sa sau la casierie și se constată un plus în casă, acea unitate primește o amendă drastic”, explică vicepreședintele CNIPMM.

În ceea ce privește interesul aplicării acestei măsuri în cazul consumatorilor, Dan Mureșan a spus că pentru un client este important să știe care este nivelul bacșișului la care se așteaptă prestatorul de servicii și, în plus, dacă face plata electronic, nu va tebui să mai achite și un bacșiș în numerar.


„În acest fel reducem mișcarea cash-ului, încercând să amplificam  plățile electronice și bacșișul devine o plată electronica legala”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Dan Mureșan.