monitorulcj.ro Menu
Economie

Genți din piele de piton la Expo Bag, primul târg din țară dedicat genților

Zilele acestea se desfășoară la parterul centului comercial Iulius Mall Expo Bag, primul târg din ţară dedicat în exclusivitate genţilor şi accesoriilor pentru genți. Vedetele expoziției sunt gențile din piele de piton a căror prețuri pot ajunge și până la 1.500 de lei.

Expo Bag în Iulius Mall

Potrivit organizatorului, Ciprian Timisescu, ideea realizării unui astfel de târg a venit din Tokio unde se organizează cel mai mare târg de genți, la nivel mondial.

„Ideea organizării acestui târg am preluat-o din Tokio. Acolo se organizează cel mai mare târg de genți, la nivel mondial, iar oamenii vin din toate colțurile lumii să îl viziteze și să își achiziționeze genți. M-am gândit că dacă acolo are un așa mare succes un eveniment de genul acesta, de ce nu ar merge și la noi și așa am început să organizez și eu astfel de târguri la noi în țară. Aceasta este cea de-a doua ediție a Expo Bag la Cluj-Napoca, am mai organizat o ediție în toamă, care a avut foarte mare succes” a declarat Ciprian Timisescu, organizatorul expoziției de genți.


Gențile din piele de piton, vedetele expoziției

Vedetele acestei expoziții sunt gențile din piele de piton care sunt rare, mai spune organizatorul. „Avem genți din piele de piton, care sunt rare dar foarte apreciate, ele sunt de fapt vedetele expoziției și de aici ele pot fi achiziționate la preț de producător ca de altfel toate gențile prezentate de noi. Cea mai scumpă geantă pe care o avem costă între 1.000 și 1.500 de lei iar cea mai ieftină undeva la ordinul zecilor de lei” a mai spus Timisescu.

De asemenea, această ediție este dedicată genţilor de sezon, în stil polar, confecționate din blănuri naturale. „Articolele Bag Expo sunt de o calitate superioară, din piele naturală, piele ecologică, denim, materiale textile sau blănuri. Această ediție este dedicată genţilor de sezon, în stil polar. Piesele se remarcă prin paleta variată de culori, forme şi texturi, fiind realizate după tendinţele actuale” mai afirmă organizatorul.


Genți hand made

La Expo Bag vizitatorii pot achiziționa genți hand made realizate de creatori mai puțin cunoscuți sau în mici fabirici de genți. Prin aceast eveniment organizatorii doresc și să promoveze micii producători.

„Gențile prezentate de noi în cadrul Expo Bag sunt realizate hand made sau sunt create în mici fabrici de genți. Nu avem în expoziție nici o geantă de firmă, cum se spune. Prin acest târg dorim să facem cunoscuți creatori de genți hand made dar și micile fabrici din peste 10 țări, printre care se numără și România, Italia, Franţa, Germania, Ucraina, India, Polonia dar și altele” a mai adăugat Timisescu.


Genți de toate dimensiunile, pentru toate vârstele

Pentru că doamnele şi domnişoarele nu se mulţumesc cu o singură poşetă, târgul este platforma ideală pentru a găsi modele pe gustul lor, clasice sau moderne, din cele peste 6.000 de exemplare expuse, spun organizatorii.

„Avem câteva mii de genți de toate dimensiunile, de la huse pentru telefoane mobile sau tablete, până la genți de laptop, genți de mână sau de umăr. Chiar și pentru copii mici, de grădiniță, se găsesc genți în această expoziție” a afirmat Timisescu.


Potrivit organizatorului evenimentului, la Bag Expo fiecare îşi poate găsi geanta care i se potriveşte. „Bag Expo este locul în care fiecare îşi găseşte geanta care i se potriveşte, indiferent de gen, vârstă sau ocazie. Pentru garderoba proprie sau pentru a le oferi cadou, clienţii Iulius Mall Cluj vor găsi aici plicuri elegante, genţi casual sau sport, trollere şi genţi de voiaj, serviete şi diplomate, rucsaci, borsete, genţi pentru laptop, portofele, curele şi multe alte articole. Printre ele se remarcă genţile şi portofelele din piele de piton, adevărate piese de colecţie, realizate manual. Cei care preferă unicitatea, pot alege articole în producţie mică, handmade, croşetate, împletite, cu aplicaţii, motive etno, cusături şi alte detalii remarcabile” a mai adăugat el.

Târgul de genți este deschis la parterul centrului comercial Iulius Mall până sâmbătă, 29 noiembrie 2014.