monitorulcj.ro Menu
Economie

După opt luni, euro revine la 4,45 lei

Marcările de profit ale speculatorilor pe raportul euro/dolar dar şi ieşirile de pe pieţele emergente ale investitorilor, care aşteaptă o creştere a dobânzilor din SUA, au provocat deprecierea monedelor din regiune.

Pe acest fond negativ, cursul euro a crescut de la 4,4415 lei la 4,4546 lei, o medie mai ridicată fiind atinsă în 28 aprilie.

Semne că euro pregăteşte trecerea peste pragul de 4,45 lei au apărut în urmă cu câteva zile, pentru ca miercuri noapte acesta să fie depăşit pe pieţele internaţionale. Evoluţia a fost preluată şi de piaţa valutară locală acolo unde deschiderea s-a realizat la 4,4460 lei. Tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4430 şi un maxim de 4,4550 lei, cotaţiile de la ora 14:00 fiind de 4,4480 – 4,4510 lei.


Cursul dolarului american, care a urcat la începutul săptămânii la 3,6246 lei, o medie mai ridicată fiind atinsă în 21 august 2012, cobora ieri, datorită evoluţiei faţă de euro, de la 3,5885 la 3,5787 lei.

Media francului elveţian a crescut de la 3,6949 la 3,7077 lei. Un curs mai ridicat, de 3,7081 lei, a fost atins în 18 martie.


Monedele din regiune se depreciau la rândul lor faţă de euro. Cea poloneză cobora la 4,17 – 4,179 zloţi iar cea maghiară la 306,7 – 308,3 forinţi, nivel care nu a mai fost atins din prima decadă a lunii trecute.

Perechea euro/dolar, care a scăzut, în 8 decembrie, la 1,2247 dolari, cotaţie care nu a mai fost atinsă de la jumătatea lui august 2012, creştea ieri la 1,2415 – 1,2483 dolari, ca o consecinţă a marcărilor de profit.


Această mişcare de apreciere a euro este doar una conjuncturală, analiştii anticipând pentru anul viitor o scădere către bariera de la 1,20 dolari, în condiţiile în care se anticipează că BCE va declanşa un program de injecţii de lichiditate, prin achiziţia de tutluri de stat şi obligaţiuni ale companiilor din zona euro.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru martie viitor la 1,2467 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.