monitorulcj.ro Menu
Economie

855 de zilieri înregistraţi la Cluj

855 de zilieri se aflau în evidenţa Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj la sfârşitul lunii mai şi 47 de angajatori au depus cerere pentru achiziţionarea registrului pentru zilieri.

 

Persoanele înregistrate la ITM Cluj ca zilieri sunt în domenii precum agricultură, silvicultură, activităţi cu caracter cultural, activităţi de întreţinere curăţenie.

Conducerea ITM Cluj atenţionează că nerespectarea legii cu privire la condiţiile de muncă ale zilierului se sancţionează cu amendă de 10.000 lei, iar nerespectarea legii referitoare la registrul de evidenţă al zilierilor se sancţionează cu amendă de 6.000 lei. De asemenea, nereţinerea sau nevirarea impozitului de 16% se sancţionează cu amendă de 20.000 lei.

Emilian Roşca, inspector şef al ITM Cluj, precizează că pot munci ca zilieri persoane necalificate în mai multe domenii, printre care agricultură, vânătoare şi pescuit, silvicultură (exclus exploatări forestiere), piscicultură şi acvacultură, pomicultură şi viticultură, apicultură, zootehnie, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi cu caracter cultural, manipulări de mărfuri, activităţi de întreţinere şi curăţenie.

Potrivit şefului ITM Cluj, durata activităţii ocazionale care poate fi exercitată este de minimum o zi, corespunzător cu opt ore de muncă. Durata zilnică de executare a activităţii unui zilier nu poate depăşi 12 ore. Un zilier nu poate primi mai puţin de 2 lei pe oră şi nici mai mult de 10 lei pe oră, bani ce se acordă la sfârşitul fiecărei zile de lucru.