monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum faci să îți șteargă statul datoriile

Un proiect de lege privind anularea unor drepturi de plată a fost adoptat în ședința de Guvern de miercuri. Proiectul de act normativ va fi dezbătut, vineri, în regim de urgență în Parlament.

Cum faci să îți șteargă statul datoriile

Guvernul va anula obligaţiile fiscale rezultate în urma reîncadrării de către ANAF a veniturilor din activităţi independente ca activităţi dependente, apărute până la 1 iunie 2015 şi neachitate, inclusiv diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală.

Proiectul de lege îi vizează pe cei care obțin bani din activități independente și care au fost reîncadrați, potrivit Codului Fiscal, la activități dependente. Cu alte cuvinte, din persoane care desfășoară activități pe cont propriu au devenit angajați, salariați.  Astfel, persoanele din această categorie trebuie să plătească diferențe de TVA și alte obligații, cum ar fi asigurarea socială de sănătate.


Cei care lucrează în categoria activităților independente și au fost afectați de Codul Fiscal sunt persoanele fizice autorizate în diverse domenii, farmaciști, arhitecți, experți contabili, consultanți financiari, evaluatori, jurnaliști și alte persoane care lucrează cu drepturi de autor. “Din datele comunicate de ANAF reiese că au fost efectuate reconsiderări/reîncadrări la persoanele care desfășoară activitatea de farmacist și la persoanele care desfășoară activități în domeniul dreptului de autor”, scrie în proiectul de lege.

Cum vrea Guvernul să repare inechitatea

Dacă proiectul de lege va fi votat și va intra în vigoare, atunci toți cei din aceste categorii, care acum sunt afectați de Codul Fiscal prin acea reîncadrare, vor scăpa de datorii pentru că Guvernul va anula obligațiile fiscale apărute până la 1 iunie 2015 și neachitate, inclusiv diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală.


Va fi anulată şi obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, neachitată, dar numai pentru persoanele a căror bază lunară de calcul este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014.

“Se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Organul fiscal nu reconsideră/reîncadrează o activitate ca activitate dependentă şi nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reconsiderare/reîncadrare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015”, se arată în proiectul de lege.


“De asemenea se propune ca, pentru aceeași perioadă, organul fiscal să nu reconsidere/reîncadreze activitatea desfăşurată şi să nu se mai emită decizie de impunere”, mai scrie în proiectul de act normativ.

Ce spune proiectul de lege despre TVA

Aceeaşi măsură va fi luată şi pentru diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, cu obligaţiile fiscale accesorii aferente, ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015 şi neachitate. Una dintre schimbările preconizate după intrarea în vigoare a legii este “anularea diferențelor de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depășirii plafonului și neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.


“De asemenea, se propune ca pentru aceeași perioadă organul fiscal să nu mai emită decizie de impunere. În cazul în care contribuabilul și-a exercitat dreptul de deducere, potrivit legii, în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus după emiterea deciziei de impunere organul fiscal nu anulează diferențele de taxă pe valoarea adăugată. În acest caz, organul fiscal anulează doar obligațiile fiscale accesorii aferente diferențelor de taxă pe valoarea adăugată”, mai scrie în proiectul de lege.

Contribuția de asigurări sociale va fi anulată

Potrivit proiectului de lege, va fi anulată și “contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară, aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2014 şi neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.


“De asemenea, se propune ca pentru acceași perioadă organul fiscal să nu mai emită decizie de impunere. Subliniem că aceste măsuri urmează a fi aplicate și pentru anul fiscal 2015.

Se propune aplicarea unui tratament similar persoanelor care nu au avut niciun venit dar au fost obligate la plata CASS pentru o bază minimă de impozitare”, este notat în proiectul de lege.

Se prevede păstrarea calităţii de asigurat pentru persoanele cărora li se anulează obligaţiile neachitate sau nu li se stabilesc obligaţii de plată, dupa caz.