monitorulcj.ro Menu
Economie

Sondaj privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România şi capacitatea acestora de a face faţă unor condiţii financiare nefavorabile

La începutul lunii decembrie, Banca Naţională a României a publicat rezultatul sondajului privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România şi capacitatea acestor de a face faţă unor situaţii nefavorabile în perioada aprilie – septembrie 2015.

Sondajul s-a efectuat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de cca. 10.500 de companii, din care 85 la sută sunt întreprinderi mici şi mijlocii iar restul corporaţii.

Sondajul iniţiat de BNR se aliniază altor cercetări similare desfăşurate de instituţii financiare internaţionale şi băncii centrale din întreaga lume, prin care se dorește o mai bună înțelegere a problemelor și situațiilor cu care se confruntă companiile nefinanciare în ceea ce privește accesul la finanțarea acordată de bănci sau provenind din alte surse (finanţare din partea asociaţilor, majorări de capital, reinvestirea profiturilor, vânzarea de active, fonduri europene, de la alte instituţii de creditare etc.).


Consultaţi sondajul INTEGRAL în ataşamentul acestui articol.

Fisiere: