monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum va influenţa Legea Dării în Plată preţurile la locuinţe

Un sondaj realizat în rândul agenţiilor imobiliare arată cum va influenţa piaţa Legea Dării în Plată.

"Peste 80% dintre cei intervievaţi consideră Legea Dării în Plată (în forma actuală, n.r.) este un risc major pentru piaţa imobiliară din România. Astfel, 45% dintre respondenţi sunt de părere că vom asista la o prăbuşire a pieţei imobiliare, similară celei din perioada de criză economică, în vreme ce 37% se aşteaptă la o încetinire temporară a acesteia", arată sondajul, realizat în rândul a 400 de agenţii imobiliare în cadrul evenimentului Clubul Profesioniştilor în Imobiliare - Ediţia Naţională.

De asemenea, două treimi (64%) dintre participanţii la sondaj apreciază că o posibilă creştere a avansului solicitat de instituţiile bancare la acordarea de credite ipotecare va influenţa negativ şi în mare măsură piaţa imobiliară din România, ca urmare a scăderii numărului de clienţi eligibili sau a creşterii gradului de prudenţă a băncilor. Numai 4% consideră că o asemenea măsură nu va avea efecte asupra pieţei imobiliare.


Dintre agenţii imobiliari chestionaţi, 41% sunt de părere că preţurile imobilelor de locuit vor fi afectate în mod semnificativ, anticipând scăderi de preţ de peste 20%, în vreme ce o proporţie egală estimează că scăderile vor fi în jur de 10% sau mai mult. În acelaşi timp, 12% dintre cei intervievaţi consideră că scăderea preţurilor imobiliare va fi de cel mult de 5%.

Atunci când vine vorba despre evoluţia nivelului chiriilor, în cazul aprobării Legii Dării în Plată, aproape 30% dintre respondenţi cred că acesta va fi afectat semnificativ, cu majorări de 20% sau mai mult, iar 45% se aşteaptă la creşteri de 10% sau mai mult, scrie Mediafax.


Majoritatea celor intervievaţi consideră că efectele economice pe care le va produce aprobarea Legii Dării în Plată asupra pieţei imobiliare vor fi semnificativ negative, potrivit comunicatului Imobiliare.ro.

Legea Dării în Plată este analizată în contextul în care piaţa imobiliară dă semne de revenire după o perioadă de blocaj în care preţurile au scăzut cu peste 50%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) s-a majorat cu 6,7% în ultimele 12 luni. În acelaşi timp, în Timişoara şi Cluj-Napoca, creşterile consemnate sunt de 12,9%, respective 13,5%.


Legea, care permite cedarea garanţiei imobiliare în schimbul radierii ipotecii, va fi dezbătută în Senat, iar votul final va fi dat ulterior în plenul Camerei Deputaţilor.