monitorulcj.ro Menu
Economie

Grecia scapă de faliment

Miniştrii de Finanţe din zona euro au au decis acordarea unor fonduri de urgenţă Greciei pentru a evita intrarea în faliment.

Astfel, ei au aprobat furnizarea următoarei tranşe de împrumut, în valoare de 12 miliarde de euro, pentru Grecia, iar detaliile unui al doilea pachet de sprijin financiar vor fi finalizate până la jumătatea lui septembrie. Cei 17 miniştri au convenit că cea de-a cincea tranşă din programul de 110 miliarde de euro va fi plătită până pe 15 iulie, dacă şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) îşi va acordul în acest sens.

Board-ul FMI urmează să se întrunească pe 8 iulie pentru aprobarea finanţării.

Deblocarea tranşei va permite Greciei să evite pericolul imediat al unui default (incapacitate de plată), relatează Mediafax, dar ţara are nevoie de un al doilea program de finanţare, a cărui valoare este estimată tot la 110 miliarde de euro.

Până în septembrie, miniştrii de Finanţe vor stabili “modalităţile exacte şi amploarea” implicării sectorului privat în noul plan de ajutor, despre care Germania speră să fie de circa 30 de miliarde de euro, potrivit sursei citate.

La începutul săptămânii trecute, Parlamentul elen a aprobat un nou pachet de măsuri de austeritate, cerute de Uniunea Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional, în pofida protestelor ce au degenerat în violenţe.