monitorulcj.ro Menu
Economie

Farmec deschide primul magazin propriu din Sibiu (P)

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, anunță deschiderea primului magazin propriu din Sibiu și cea de-a șaptea locație din rețea, după Cluj, Arad, Timișoara și Târgu Mureș.

„Deschiderea magazinului Farmec de la Sibiu face parte din strategia de extindere a rețelei de magazine Farmec în țară. Ne propunem ca până la finalul anului 2016 să reamenajăm toate magazinele existente, printr-o investiţie care se va ridica la aproximativ 200.000 de euro şi să deschidem încă patru magazine proprii în țară.  Bineînțeles, unul dintre magazine va fi cu siguranță în Capitală.

Suntem bucuroși că sibienii au acum posibilitatea de a găsi toate produsele din portofoliul Farmec, atât produse cosmetice dar și produse de îngrijire a locuinței din gamele Nufăr și Triumf ”, a declarat Mircea Turdean, Director General, Farmec.


Magazinul Farmec Sibiu este situat în centrul orașului, în Piața Unirii nr.1 și are o suprafață totală de peste 40 de metri pătrați. În afară de comercializarea produselor Farmec și consultanță permanentă legată de acestea, sibienii vor beneficia și de o dermoanaliză a tipului de ten, acest serviciu fiind oferit gratuit tuturor celor care vizitează magazinul. Ședințele durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.

Etichete: farmec