Economie
Ministerul Energiei vrea să renunţe la proiectul hidrocentralei Tarnița
Ministerul Energiei analizează posibilitatea construirii mai multor hidrocentrale cu acumulare prin pompaj mai mici, pe tot teritoriul țării, în locul proiectului Tarnița, estimat la un miliard de euro, a declarat, astăzi, ministrul de resort, Victor Grigorescu.
El a subliniat faptul că, până acum, rezultatele proiectului Tarnița-Lăpuștești sunt zero, deși s-au cheltuit trei milioane de euro pentru acesta.
“Vom analiza dacă, în locul proiectului Tarnița, putem construi centrale cu acumulare prin pompaj de puteri mai mici pe tot teritoriul țării. Nu există studii încă în acest sens, însă au fost făcute evaluări preliminarii. În prezent, noi studiem posibilitatea să alocăm bani din fonduri europene sau norvegiene pentru ca România să clarifice dacă, unde și cât ar putea să instaleze în acest tip de centrale. Trebuie să avem alternative pentru o centrală de un miliard de euro, să fie câteva centrale finanțate separat. Ar putea fi finanțate de piața bancară”, a susținut ministrul.
Proiectul centralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești datează din anii 1980 și presupune o investiție greenfield de 1.000 de MW, estimată la aproximativ un miliard de euro fără TVA.
Centrala va avea scopul de a echilibra sistemul energetic românesc, ziua fiind producător de energie, iar noaptea funcționând ca un consumator, pompând apa înapoi în lacul de acumulare.
Centrala ar urma să fie localizată în nord-vestul României, la aproximativ 30 kilometri de orașul Cluj-Napoca, pe valea râului Someșul Cald. Construcția centralei Tarnița-Lăpuștești este preconizată a se realiza în 5-7 ani, urmând a fi create peste 4.000 de locuri de muncă, potrivit site-ului dedicat proiectului.