monitorulcj.ro Menu
Economie

Crește cererea de lei

Parcursul leului din perioada analizată a fost unul de apreciere față de principalele valute, în condițiile în care a revenit apetitul străinilor pentru active considerate mai riscante dar care oferă randamente mai mari decât cele ce se pot obține în SUA sau zona euro.

La sfârșitul săptămânii trecute marile burse ale lumii au cunoscut scăderi consistente, la această contribuind și decizia BCE de a nu lua măsuri suplimentare de relaxare monetară, care permit obținerea unor împrumuturi ieftine.

Raportul euro/leu a început intervalul cu un curs al euro de 4,4469 lei, minim al ultimelor șapte săptămâni. Maximul atins a fost de 4,4526 lei, iar la finalul perioadei media a fost anunțata la 4,4518 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,4440 și 4,4530 lei. Seara, cotațiile au scăzut pe piețele internaționale la 4,4450 – 4,4480 lei.


În următoarele zile este de așteptat ca euro să se mențină în jurul noului prag suport de la 4,45 lei.

Un raport al analiștilor de la ING Bank estimează că leul se va aprecia până la finalul acestui an în raport cu euro iar cursul ar putea scădea până la 4,4 lei, tendință care va continua şi anul viitor. Aceștia anticipează, de asemenea, creşterea economiei româneşti în acest an, de la 4,2 la 5,2%, ca urmare a cifrelor peste aşteptări privind evoluţia economiei din primele şase luni ale anului


Cursul dolarului american a fluctuat între 3,9486 și 3,9601 lei iar la sfârșitul intervalului media a fost stabilită la 3,95 lei, într-o ședință în care cotațiile au fost cuprinse între 3,941 și 3,969 lei.

Media monedei elvețiene, care a fost tranzacționată pe piețele internaționale între 1,089 și 1,098 franci/euro, a crescut până la 4,0862 lei dar a încheiat perioada la 4,0587 lei, minim al ultimelor aproape patru luni.


În perioada analizata perechea euro/dolar a crescut cu 0,5%, cotatiile fluctuand intre 1,1141 si 1,1313 dolari, pietele americane inchizand vineri la 1,1235 dolari.

Aprecierea euro a fost datorată scăderii interesului investitorilor pentru dolar, în condițiile în care aceștia consideră că Rezerva Federală americană nu este interesată să majoreze dobânda sa de politică monetară în cursul acestei luni.


La rândul ei, BCE a menţinut în şedinţa sa de politică monetară dobânda-cheie iar presedintele ei, Mario Draghi, nu a lăsat de înțeles că ar urma o extindere a programului de relaxare cantitativă, ce ar urma sa se încheie in martie viitor. Acesta a afirmat că „politica noastră (a BCE, n.red.) a fost extrem de eficientă. Transmiterea politicii noastre monetare n-a fost niciodată mai bună - când BCE schimbă dobânzile, efectele se propagă rapid în economie”.

Analiza cuprinde perioada 5 – 9 septembrie​