monitorulcj.ro Menu
Economie

Schimbare de ultimă oră la Banca Transilvania

Banca Transilvania are o nouă identitate de brand, care exprimă ideea de România, modernitate, respect şi energie. Este al doilea rebranding din istoria băncii, după cel din 2003: sigla a fost redesenată, iar paleta cromatică - galben, roşu şi albastru – reprezintă noul limbaj vizual al Băncii Transilvania.

“BT a păstrat în cadrul identității de brand elementele care i-au adus şi până acum vizibilitate, favorabilitate şi simpatie, dar care sunt şi uşor de recunoscut: scutul – ca element grafic al siglei, galbenul BT, respectiv Zânul, personaj care oferă comunicării băncii unicitate şi un mod prietenos de a transmite informații”, spun reprezentanţii băncii.

“Banca Transilvania se află acum într-o nouă etapă de dezvoltare şi de maturizare, iar noul concept de brand reflectă foarte bine ceea ce suntem: bancă românească şi campion local, care susține cu respect, pasiune şi idei noi spiritul antreprenorial românesc şi vise care se transformă în realizări”, declară Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania.


Proiectul de rebranding a fost realizat împreună cu Brandient. Rebrandingul a cuprins mai multe etape: audit, redesenarea identității vizuale, trasarea strategiei de brand şi de comunicare, respectiv implementarea, etapă care este în derulare atât la nivelul băncii, cât şi al companiilor Grupului Financiar Banca Transilvania.

„Povestea brandului Banca Transilvania a început acum 22 de ani, în Cluj-Napoca, cu o echipă formată din 13 persoane. Acum, BT este una dintre cele mai mari bănci din România, cu activitate organizată pe trei linii de afaceri: Corporate, IMM şi Retail. Banca Transilvania înseamnă, în primul rând, oameni: peste 7.300 de persoane în echipă şi peste 2,2 milioane de clienți. Media de vârstă a angajaților este de 34 de ani, iar pentru aproximativ 1.600 dintre aceştia, BT este primul loc de muncă”, au mai precizat aceştia.