monitorulcj.ro Menu
Economie

Primul Revelion la care FUMATUL E INTERZIS! Ce spun patronii de localuri

Restaurantele, care găzduiesc petreceri de Sărbători, se confruntă acum cu primul Revelion în care fumatul este interzis la masă.

În timp ce la București rezervarea locurilor a avut un ritm ceva mai lent, la Cluj locurile au fost ocupate cu mult mai repede decât în alți ani, demonstrând că stoparea fumatului în locurile publice nu a fost considerată o problemă.
La 15 decembrie, când au început ofertările, a existat o anumită îngrijorare în rândurile patronilor de localuri care şi-au amintit că în noaptea dintre 2016 şi 2017 va fi primul Revelion când fumatul la masă va fi interzis. Cei care au avut posibilităţi financiare, dar şi de infrastructură, au început chiar cu amenajarea unor terase încălzite, destinate fumătorilor, dar nimeni nu şi-a trecut în ofertă mesajul de tip „La noi se fumează”. Abia acum, în ultimele zile din perioada dedicată rezervărilor, patronii pot spune că sunt toate locurile ocupate.

Anton G., proprietarul unui local din Bucureşti, a preferat să nu vorbească despre cazul său, dar a ţinut să precizeze că, în general, „poate e mai bine aşa, oamenii vor socializa mai mult”.


„Vedeţi, dacă ar sta la masă ca în anii trecuţi, ar sta fiecare la masa lui şi nu s-ar cunoaşte un grup cu altul; aşa, fiind la pauza de fumat, socializează mai mult şi s-ar putea să fie mai bine pentru ei”, spune patronul. El este, însă, vizibil deranjat de faptul că fumatul a fost interzis integral, fără posibilitatea de a se amenaja incinte în care „toată lumea să fumeze”.

Planurile pentru noaptea de Revelion s-au făcut în acest an la Cluj din timp. Dacă în anii trecuţi, potrivit administratorilor de restaurante contactaţi de Monitorul de Cluj, rezervările se făceau în proporţie de 50% chiar şi cu o săptămână înaintea nopţii dintre ani, anul acesta majoritatea restaurantelor se lăudau la începutul lui decembrie cu un grad de ocupare de peste 60%.


Preţurile la restaurant gravitează în jurul sumei de 300 de lei la Cluj

În schimbul banilor clienţilor li se promit spectacole live, mâncare şi băutură pe săturate. „Ţi-am pregătit un meniu festiv, open bar nelimitat, muzică de petrecere şi spectacol live pentru doar 290 lei/persoană. Dacă iţi aduci şi prietenii, beneficiezi de 20 lei reducere pentru grupuri mai mari de 10 persoane. Pentru cei ce vor să petreacă noaptea la hotel, tariful de cazare beneficiază de reduceri speciale. Pentru rezervări se va achita un avans de 50% din tariful meniului, urmând ca restul de plată să se facă până în data de 31 decembrie 2016 inclusiv. Anularea rezervarii duce la pierderea avansului”, se arată într-un anunţ.

Pentru a asculta Iris live în noaptea dintre ani, la unul dintre hotelurile de lux din Cluj,  plus meniu servit, doritorii trebuie să achite 400 de lei de persoană.