monitorulcj.ro Menu
Economie

Leul a trecut pe plus față de principalele valute

A doua săptămână din 2017 a fost pozitivă pentru leu, el continuând să se aprecieze față de principalele valute, recuperând, totodată, pierderile suferite în ultimele zile ale anului trecut.

Cursul euro a scăzut de la 4,5024 lei, la începutul perioadei analizate, la 4,4920 lei, la finalul ei, medie care reprezintă minimul ultimelor aproape 3 luni. Comparativ cu sfârșitul lui 2016 euro a pierdut 4,91 bani.

Tranzacțiile din ultima ședință a intervalului s-au realizat într-un culoar îngust, 4,491 – 4,499 lei, cu închiderea la 4,492 – 4,495 lei.


Leul a reușit să evite evoluțiile depreciative pe care le-au manifestat celelalte monede de la marginea zonei euro, la finalul intervalului. Aceste tendințe ar putea fi preluate în următoarele zile, ceea ce înseamnă că deprecierea euro s-ar putea opri la 4,48 lei.

Investitorii așteaptă acum informații privind modul în care va fi construit bugetul pe 2017, în condițiile în care coaliția câștigatoare a alegerilor din decembrie trecut a făcut promisiuni mari privind relaxarea fiscală.


Chiar dacă INS a anunțat că rata anuală a inflației a fost în decembrie de -0,5%, comparativ cu aceeași lună din 2015, iar media aferentă pe 2016 a fost de -1,5%, BNR estimează, în minuta ultimei sale ședințe de politică monetară, că economia românească va încetini în acest an, după ușoara accelerare din ultimul trimestru al lui 2016.

De altfel, conform raportului privind Perspectivele Economiei Globale al Băncii Mondiale, creşterea economică a României se va situa în acest an la 3,7%, comparativ cu avansul de 4,7% din 2016.


Cursul dolarului a coborât de la 4,2827 la 4,2204 lei, pierderea față de începutul anului fiind de 12,04 bani. Cotațiile din ultima ședință a perioadei au fluctuat între 4,212 și 4,241 lei.

Media monedei elvețiene a scăzut, la rândul său, de la 4,2008 la 4,1858 lei, minim al ultimei luni, în timp ce pe piețele internaționale ea a fluctuat între 1,071 și 1,075 franci/euro.


Dolarul american a cunoscut a doua săptămână consecutivă de scădere față de euro. După un început de an fast, moneda unică atingând minimul ultimilor 14 ani de 1,0341 dolari, în perioadă analizată perechea a crescut de la 1,0511 la 1,0673 dolari, piețele americane închizând vineri la 1,0644 dolari.

Euforia de pe piețe, apărută după victoria în alegeri a lui Donald Trump și a republicanilor, începe să se estompeze în locul ei apărând scepticismul din partea investitorilor, care au început să își reducă estimările privind măsurile promise de stimulare fiscală și de creștere a cheltuielilor ci infrastructura din SUA.