monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a înghețat la 4,50 lei

Leul a avut ieri o evoluție calmă față de euro și francul elvețian, dolarul american înregistrând, însă, o scădere de peste 3,33 bani.

Cursul monedei unice a scăzut nesemnificativ, de la 4,5064 la 4,5048 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,501 și 4,508 lei iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,50 – 4,503 lei.

A fost a opta ședință consecutivă în care media a cantonat în jurul pragului de 4,50 lei. Până la sfârșitul săptămânii euro ar putea reveni spre 4,52 lei, în funcție de modul în care vor recepta investitorii proiectul de buget PSD-ALDE pentru acest an. Însă, mult mai importantă va fi tendința regională care se va contura după discursul premierului Theresa May care va dezvălui viziunea sa în privința Brexit-ului, dar și în funcție de datele privind inflația și producția industrială din SUA, care vor influența deciziile de politică monetară ale Rezervei Federale americane.


După creșterea de luni la 4,2559 lei, cursul dolarului a scăzut la 4,2225 lei, influențat de evoluțiile de pe piețele internaționale. Cotațiile din piața valutară au scăzut de la 4,249 până la 4,20 lei.

Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,071 și 1,074 franci/euro, a scăzut de la 4,2081 la 4,2040 lei.


Perechea euro/dolar creștea ieri până la 1,0719 dolari, investitorii considerând că este momentul favorabil pentru vânzarea de dolari, în condițiile în care s-au înmulțit întrebările referitoare la modul in care noua Administrație de la Casa Albă va reuși să implementeze promisiunile sale electorale care au condus la victoria lui Donald Trump.

Starea de tensiune din piețe era reflectată de creșterea prețului unciei de aur până la 1.218 dolari, cel mai ridicat nivel al ultimelor două luni.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​ (Radu Georgescu)