monitorulcj.ro Menu
Economie

Protestele de la Cluj, mană cerească pentru fast-food-urile din centru

Mulțimile de protestatari și-au stâmpărat foamea de la miez de noapte cu câte o shaorma.

Protestatari care intră la un supermarket din Mărăști

Deși mai toți vânzătorii de la non-stop-uri se așteptau la venituri majorate, protestele au adus creșteri de vânzări semnificative doar pentru fast-food-urile din centrul orașului.

Monitorul de Cluj a făcut un mic sondaj în rândul fost-food-urilor din oraș, magazinelor alimentare și a cofetăriilor.


Fast-food-urile din zona Sora Shopping Center și Eroilor și-au majorat încasările cu până la 50%. Nu la fel s-a întâmplat pentru cele din zona Piața Mărăști sau Hașdeu.

Doner Maxx, Mama Manu sau Rosa se numără printre beneficiarele revoltei populare.


Valul de mulțime a dus și clienții cu el

Pentru restaurantul Casa Vikingilor, din Hașdeu, deschis non-stop, protestele au venit cu o scădere a numărului clienților.

“Ne-am așteptat ca măcar după ce pleacă lumea de la protest să vină pe la noi și să-și cumpere un ceai sau o ciocolată caldă, dar, din contră, am avut mai puțini clienți”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, un reprezentant al restaurantului.


Protestatarii nu au avut poftă de dulce

Cofetăriile din centru sunt deschise, în general, până la ora 21:00, inclusiv în week-end. Clujenii ar fi avut câteva ore să se oprească pe acolo.

“Nu am avut clienți mai mulți, cu toate că ne-am fi așteptat, mai ales că suntem așa aproape de Piața Unirii”, ne-a povestit o angajată a cofetăriei Dana.


Zeci de mii de clujeni au ieșit în stradă în fiecare seară

Protestele au adunat chiar și 50.000 de oameni la Cluj-Napoca,într-o singură noapt,  cel mai mare număr de protestatari din provincie, dar și un record local - cel mai mare protest din istoria orașului! Oamenii au venit din toate colțurile județului pentru a se alătura demonstranților.

Nici vânzări, nici odihnă

O vânzătoare de la o shaormerie din Mărăști ne-a spus dezamăgită că nu au crescut vânzările, singurele efecte ale protestelor fiind nesomnul și oboseala.


“Când ajung protestarii pe lângă Poștă, în Mărăști, se termină cu somnul. Eu locuiesc în zonă și sunt deranjată de gălăgia pe care o produc. Nu e plăcut să mergi a doua zi la serviciu după o noapte de nesomn”, ne-a răspuns deranjată femeia.